punic, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: lat punicus, fr punique] 1-2 Care aparține (Cartaginei sau) locuitorilor ei Si: cartaginez (6-7), (înv) punicesc (1-2). 3-4 Referitor (la Cartagina sau) la locuitorii ei Si: cartaginez (8-9), (înv) punicesc (3-4). 5 Care provine din Cartagina Si: cartaginez (12), (înv) punicesc (5). 6-7 Care era specific (Cartaginei sau) locuitorilor ei Si: cartaginez (10-11), (înv) punicesc (6-7). 8 (Îs) Război ~ Fiecare dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei, la 264-241, 218-201 și 149-146 î. Hr., pentru hegemonia din bazinul occidental al Mării Mediterane Si: (înv) război punicesc (8).

PUNIC, -Ă, punici, -e, adj. (Ist.) Care se referă la Cartagina sau la locuitorii ei.

PUNIC, -Ă adj. care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei. ◊ (s. n.) dialect fenician vorbit la Cartagina. (< fr. punique)

PUNIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține Cartaginei sau populației ei; din Cartagina; cartaginez. Războaie ~ce. /<lat. punicus, fr. punique

Punic a. relativ la Cartaginezi; Răsboaie punice, nume a trei râsboaie între Roma și Cartaginea: primul, după care Romanii cuceriră Sicilia (264-241 a. Cr.); al doilea, început glorios de Anibal, care fu în cele din urmă învins la Zama (219-201); ultimul, care se termină cu coprinderea și dărâmarea Cartaginii (149-146).

punic adj. m., pl. punici; f. punică, pl. punice

punic adj. m., pl. punici; f. punică, pl. punice

punic adj. m., pl. punici; f. sg. punică, pl. punice

PUNIC adj. v. cartaginez.

PUNIC adj. (IST.) cartaginez, (înv.) punicesc. (Războaiele ~.)

FIDES PUNICA (lat.) credință punică – Perfidie, rea-credință. Cartagenezii încălcau sistematic tratatele încheiate cu Roma.

PUNICA FIDES V. FIDES PUNICA.

RĂZBOAIELE PUNICE, denumirea celor trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei (264-241, 218-201 și 149-146 î. Hr.) pentru hegemonia în bazinul occidental al Mării Mediterane. R.P. s-au terminat cu înfrângerea Cartaginei și distrugerea totală a acesteia de către romani. V. și Roma antică.