11 definiții pentru pufăit păfăit pufuit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi.

PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi.

pufăit1 sn [At: ARDELEANU, V. P. 8 / V: ~fuit, (reg) păf~ / Pl: (rar) ~uri / E: pufăi] 1-4 Pufăire (1, 3, 5-6). 5 (Spc) Pufnire (1). 6 Fumegare (1).

pufăit2, ~ă a [At: COMȘA, N. Z. 36 / Pl: ~iți, ~e / E: pufăi] (Rar; d. pământ, terenuri) Afânat (1).

PUFĂÍT s. n. Pufăire, pufăială. [Cîntecul] se pierdea în trăncănitul de fier al vagoanelor și-n pufăitul de abur al mașinii. MIRONESCU, S. A. 132.

PUFĂÍT n. 1) v. A PUFĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care pufăie. /v. a pufăi


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUFĂIT s. gîfîială, gîfîit, pufăială, pufăire, pufăitură. (~ cuiva după o fugă.)

Intrare: pufăit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pufăit
  • pufăitul
  • pufăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pufăit
  • pufăitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păfăit
  • păfăitul
  • păfăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • păfăit
  • păfăitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pufuit
  • pufuitul
  • pufuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pufuit
  • pufuitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pufăit păfăit pufuit

etimologie:

  • vezi pufăi
    surse: DEX '09 DEX '98