PSIHOTEHNICĂ s. f. Ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor sub aspectul practic, aplicativ în industrie, comerț, transporturi etc. – Din fr. psychotechnique.

psihotehnică sf [At: BENIUC, M. C. I, 167 / E: fr psychotechnique] Ramură a psihologiei (1) care studiază problemele activității oamenilor sub aspectul practic, aplicativ.

PSIHOTEHNICĂ s. f. Ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor sub aspectul practic, aplicativ. – Din fr. psychotechnique.

PSIHOTEHNICĂ s.f. Disciplină care studiază problemele activității oamenilor (orientarea profesională, organizarea muncii etc.) pe baza datelor psihofiziologiei și ale psihologiei experimentale. [Gen. -cii. / < fr. psychotechnique].

PSIHOTEHNICĂ f. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul orientării profesionale și al organizării muncii, având la bază experimentele psihologice și cele psihofiziologice. /<fr. psychotechnique

PSIHOTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la psihotehnică. II. s. f. ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor, utilizând un ansamblu de metode ale psihometriei (teste, aparate etc.). (< fr. psychotechnique)

psihotehnică s. f., g.-d. art. psihotehnicii

psihotehnică s. f., g.-d. art. psihotehnicii

psihotehnică s. f., g.-d. art. psihotehnicii

PSIHOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. (În sens larg) Aplicarea psihologiei în studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (în sens strict) ansamblu de procedee științifice sau teste care permit aprecierea relațiilor psihice și motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul și, respectiv, timpul de reacție motrică; p. este utilizată în vederea orientării indivizilor către o profesie sau a selectării candidaților pentru o funcție dată și, în mod sistematic, la încorporarea recruților.