PSIHANALIZĂ s. f. Orice tehnică de cercetare psihologică și de psihoterapie prin explorarea inconștientului; p. restr. doctrina psihologică și metoda terapeutică a lui S. Freud, având ca nucleu relațiile dinamice dintre conștient și inconștient, individ (cu impulsurile sale sexuale) și societate (cu cenzura morală). – Din fr. psychanalyse.

psihanaliză sf [At: GALACTION, O. A. I, 124 / V: (rar) ~hoa~ / E: fr psychanalyse] 1 Ansamblu al concepțiilor lui S. Freud privind viața psihică conștientă și inconștientă, după care tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt refulate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită. 2 Metodă de analiză psihologică și de tratament al bolilor neuropsihice, care își propune, prin diverse probe, asociații de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri confuze etc., să descopere cauzele nevrozelor șipsihozelor și să vindece aceste boli prin defulare.

PSIHANALIZĂ s. f. 1. Ansamblul concepțiilor lui Freud privind viața psihică conștientă și inconștientă, după care tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită. 2. Metodă de analiză psihologică și de tratament al bolilor neuropsihice, care își propune, prin diverse probe (asociații de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri confuze etc.), să descopere cauzele nevrozelor și psihozelor și să vindece aceste boli. – Din fr. psychanalyse.

PSIHANALIZĂ s. f. Concepție idealistă care se bazează în interpretarea proceselor psihice pe noțiunea de inconștient, acordînd o importanță primordială unor tendințe biologice primare, în special erotismului.

PSIHANALIZĂ s.f. 1. Teorie psihologică și tehnică psihoterapică enunțată de Sigmund Freud, bazată pe analiza proceselor psihice inconștiente și pe conflictul dintre diferitele sfere ale psihicului (eul și libidoul). V. freudism. 2. Metodă de tratament al bolilor neuropsihice, bazată pe asociația liberă (bolnavul trebuind să relateze tot ce-i trece prin minte fără nici o reținere), pe analiza viselor și a unor reacții automate, în aparență neînsemnate. [< fr. psychanalyse, cf. gr. psyche – suflet, analysis – analiză].

PSIHANALIZĂ s. f. concepție psihologică a lui Freud și a adepților săi, care își propune să dezvăluie rolul diverselor niveluri ale psihicului și dinamica raporturilor dintre conștient, inconștient, subconștient, afirmând că dorințele care vin în conflict cu normele sociale și cu principiile morale ale persoanei sunt supuse refulării și alungate în subconștient; freudism. ◊ metoda psihoterapeutică corespunzătoare. (< fr. psychanalyse)

PSIHANALIZĂ f. 1) Doctrină psihologică, elaborată de S. Freud, care aduce în centrul atenției procesele psihice inconștiente. 2) Metodă de cercetare a proceselor psihice profunde ale inconștientului și de tratament al bolilor neuropsihice. [G.-D. psihanalizei] /<fr. psychanalyse

psihoanaliză sf vz psihanaliză

psihanaliză (desp. psi-ha-/psih-a-) s. f., g.-d. art. psihanalizei

!psihanaliză (psi-ha-/psih-a-) s. f., g.-d. art. psihanalizei

psihanaliză s. f. (sil. mf. psih-), g.-d. art. psihanalizei

PSIHANALIZĂ s. (PSIH.) freudism, psihologie abisală.

PSIHANALIZĂ s. (PSIH.) freudism.

PSIHANALÍZĂ (< fr.; {s} psih- + gr. analysis „analiză”) s. f. (În general) Orice tehnică de cercetare psihologică și de psihoterapie prin exploatarea inconștientului; (în sens restrâns) doctrina psihologică și metoda terapeutică a lui Freud. În p. natura umană este interpretată în termeni de conflict, mintea fiind înțeleasă ca o expresie a forțelor în conflict: unele conștiente și majoritatea inconștiente. Psihanaliștii practicanți pun accentul pe importanța forțelor inconștiente în modul în care lucrează mintea. Freud, fondatorul p. ca metodă terapeutică determinată și știință a inconștientului psihic, atribuia majorității tulburărilor psihice o origine instinctuală sau erotică. „Libido”-ul sau instinctul vieții ne provoacă dorințe pe care „supra-eul” sau conștiința socială ne face să le refulăm în inconștient; când aceste dorințe ajung la același nivel cu conștiința, apar angoasa și tot felul de inhibiții și complexe. „Eul” sau personalitatea se definește ca un echilibru între tendințe instinctive și cenzura conștiinței sociale. Dorințele inconștiente nu se manifestă decât în contextul „asocierii libere”, care are loc doar în vis și în expunerea spontană. În urma conștientizării motivelor reale ale tulburărilor, angoaselor, obsesiilor, fobiilor, se așteaptă restabilirea echilibrului psihic. P. este aplicată în cazul tulburărilor de sexualitate (impotență la bărbați și frigiditate la femei), în psihoze (schizofrenie, pierderea sensului realității), în cazuri de eșecuri repetate în viață etc., cura putând dura foarte mult timp. Printre cei mai importanți psihanaliști: C.G. Jung, A. Adler, E. Erikson, K. Horney, E. Fromm ș.a. Sin. freudism. V. psihologie abisală.