PROXIM, -Ă, proximi, -e, adj. Cel mai apropiat (în timp sau în spațiu). ◊ (Log.; în sintagma) Gen proxim = primul termen relevant al unei definiții, cel mai apropiat ca sens de noțiunea de definit. – Din lat. proximus.

proxim, ~ă a [At: MARIAN, NA. 102 / Pl: ~i, ~e / E: lat proximus] (Liv) 1 Cel mai apropiat în timp sau spațiu. 2 (Log; îs) Gen ~ Prim termen relevant al unei definiții, cel mai apropiat ca sens de noțiunea de definit.

PROXIM, -Ă, proximi, -e, adj. (Livr.) Cel mai apropiat (în timp sau în spațiu). ◊ (Log.; în sintagma) Gen proxim = primul termen relevant al unei definiții, cel mai apropiat ca sens de noțiunea de definit. – Din lat. proximus.

PROXIM, -Ă, proximi, -e, adj. Cel mai apropiat (în timp și în spațiu). Proxima ocazie. ◊ (Logică) Gen proxim = primul termen al unei definiții, imediat supraordinat ca sferă termenului de definit. În definiția: omul este un animal care vorbește – noțiunea «animal» reprezintă genul proxim al noțiunii «om» la care se referă definiția.

PROXIM, -Ă adj. Cel mai apropiat, foarte apropiat (în timp și în spațiu). ♦ Gen proxim = primul termen al unei definiții, care se referă la noțiunea în sfera căreia intră obiectul definit. [< lat. proximus].

PROXIM, -Ă adj. cel mai apropiat (în timp și spațiu). ♦ gen ~ = primul termen al unei definiții, care se referă la noțiunea în sfera căreia intră obiectul definit. (< lat. proximus)

PROXIM ~ă (~i, ~e) Care se caracterizează prin apropiere maximă; cel mai apropiat în timp și spațiu. ◊ Gen ~ cuvânt inițial în cadrul unei definiții care determină sfera de care ține obiectul definit. /<lat. proximus

proxim adj. m., pl. proximi; f. proximă, pl. proxime

proxim adj. m., pl. proximi; f. proximă, pl. proxime

proxim adj. m., pl. proximi; f. sg. proximă, pl. proxime

proxim (Biz.) (< gr. πρόξιμος [proximos]), cântăreț subordonat canonarhului*, care conducea în vechime cântarea canoanelor (2), semnalând la timp începutul cântării.