PROTOIERIE, protoierii, s. f. Protopopie. – Protoiereu + suf. -ie.

protoierie sf [At: (a. 1863) GÁLDI, M. PHAN. / P: ~to-ie~ / Pl: ~ii / E: protoiereu + -ie] 1 Funcție de protoiereu Si: protopopie (1), protoprezbiterie (1). 2 Perioadă în care era deținută această funcție Si: (înv) protopopiat (2). 3 Unitate administrativă bisericească ortodoxă, formată din mai multe parohii, condusă de un protoiereu Si: protopopie (3). 4 Reședință a unui protoiereu (1).

PROTOIERIE, protoierii, s. f. Protopopie. [Pr.: -to-ie-] – Protoiereu + suf. -ie.

PROTOIERIE s. f. 1. Rang sau funcție de protoiereu. ♦ Reședința protoiereului. 2. Teritoriu (corespunzător unui raion) asupra căruia protoiereul își exercită funcția sa.

PROTOIERIE ~i f. 1) Funcție de protoiereu. 2) Durata de exercitare a acestei funcții. 3) Unitate administrativă în componența căreia intră mai multe parohii. /protoiereu + suf. ~ie

protoĭeríe f. (ngr. protoieria. V. arhierie). Rangu, sediu saŭ locuința protoĭereuluĭ.

protoierie s. f., art. protoieria, g.-d. art. protoieriei; pl. protoierii, art. protoieriile (desp. -ri-i-)

protoierie s. f., art. protoieria, g.-d. art. protoieriei; pl. protoierii, art. protoieriile

protoierie s. f. (sil. -to-ie-), art. protoieria, g.-d. art. protoieriei; pl. protoierii, art. protoieriile

PROTOIERIE s. v. protopopie.

PROTOIERIE s. (BIS.) protopopie, (înv.) protopopiat, protopresbiterie.