PROROGAȚIE, prorogații, s. f. (Rar) Prorogare. – Din fr. prorogation, lat. prorogatio.

prorogație sf [At: AR (1829) 51¹/19 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat prorogatio, -onis, fr prorogation] Prorogare (1).

PROROGAȚIE, prorogații, s. f. Prorogare. – Din fr. prorogation, lat. prorogatio.

PROROGAȚIE s.f. Prorogare. [Gen. -iei. / cf. fr. prorogation, lat. prorogatio].

PROROGAȚIE s. f. prorogare. (< fr. prorogation, lat. prorogatio)

prorogațiune sf vz prorogație

prorogațiune f. amânare.

*prorogațiúne f. lat. prorogátio, -ónis. V. rugăcĭune). Acțiunea de a proroga. – Și -áție, dar ob. -áre.

prorogație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. prorogația (desp. -ți-a), g.-d. art. prorogației; pl. prorogații, art. prorogațiile (desp. -ți-i-)

prorogație (rar) (-ți-e) s. f., art. prorogația (-ți-a), g.-d. art. prorogației; pl. prorogații, art. prorogațiile (-ți-i-)

prorogație s. f. (sil. -ți-e), art. prorogația (sil. -ți-a), g.-d. art. prorogației; pl. prorogații, art. prorogațiile (sil. -ți-i-)

PROROGAȚIE s. v. prorogare.

PROROGAȚIE s. (JUR.) prorogare. (~ activității unui corp constituit.)