opțiuni
  • info

11 definiții pentru promulga

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROMULGA, promulg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.

PROMULGA, promulg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.

promulga vt [At: CR (1848) 133/11 / Pzi: promulg / E: fr promulguer, lat promulgare] (Jur) 1 (C. i. proiecte de legi, decrete, hotărâri etc. ale unor state) A da caracter executoriu după votarea în parlament, atestând oficial existența prin publicare. 2 (Pex; c. i. proiecte de legi, decrete, hotărâri etc. ale unor state) A face să intre în vigoare.

PROMULGA, promulg, vb. I. Tranz. A publica (o lege, o convenție etc.) în organul oficial al statului cu formele cerute. Pravilniceasca condică a domnului Alexandru Ioan Ipsilant-voievod, cea dintîi schiță de condică civilă promulgată oficial în principatul Romîniei. ODOBESCU, S. I 272. ◊ Refl. pas. Legea noastră rurală s-a promulgat la 14 august 1864. I. IONESCU, M. 154.

PROMULGA vb. I. tr. A publica în organul oficial al statului, cu formele legale cerute, o lege, un decret etc., care intră în vigoare din acel moment. [P.i. promulg. / < lat. promulgare, cf. fr. promulguer].

PROMULGA vb. tr. a da caracter executoriu prin publicarea în organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ. (< fr. promulguer, lat. promulgare)

A PROMULGA promulg tranz. jur. (legi, convenții etc.) A aduce la cunoștință publică cu titlul de document executoriu. /<fr. promulguer, lat. promulgare

promulgà v. a publica o lege cu formele cerute.

*promúlg, a -á v. tr. (lat. promulgare, var. din provulgare, a publica, a da în public, d. vulgus, vulg, popor). Public oficial o lege noŭă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

promulga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. promulg, 2 sg. promulgi, 3 promulgă; conj. prez. 1 sg. să promulg, 3 să promulge

promulga (a ~) vb., ind. prez. 3 promulgă

promulga vb., ind. prez. 1 sg. promulg, 3 sg. și pl. promulgă

Intrare: promulga
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • promulga
  • promulgare
  • promulgat
  • promulgatu‑
  • promulgând
  • promulgându‑
 singular plural
  • promulgă
  • promulgați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • promulg
 (să)
  • promulg
  • promulgam
  • promulgai
  • promulgasem
a II-a (tu)
  • promulgi
 (să)
  • promulgi
  • promulgai
  • promulgași
  • promulgaseși
a III-a (el, ea)
  • promulgă
 (să)
  • promulge
  • promulga
  • promulgă
  • promulgase
plural I (noi)
  • promulgăm
 (să)
  • promulgăm
  • promulgam
  • promulgarăm
  • promulgaserăm
  • promulgasem
a II-a (voi)
  • promulgați
 (să)
  • promulgați
  • promulgați
  • promulgarăți
  • promulgaserăți
  • promulgaseți
a III-a (ei, ele)
  • promulgă
 (să)
  • promulge
  • promulgau
  • promulgară
  • promulgaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

promulga, promulgverb

  • 1. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Pravilniceasca condică a domnului Alexandru Ioan Ipsilant-voievod, cea dintîi schiță de condică civilă promulgată oficial în principatul Romîniei. ODOBESCU, S. I 272. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Legea noastră rurală s-a promulgat la 14 august 1864. I. IONESCU, M. 154. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.