priponire sf [At: LB / V: (îvr) prep~ / Pl: ~ri / E: priponi] 1 Legare a unui animal, a unei ambarcații etc. de un pripon¹ sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze Si: (rar) priponeală (1). 2 Punere la picioarele unui animal a unei piedici sau a ceva similar, ca să nu se poată deplasa repede și departe Si: (rar) priponeală (2). 3 (Pan) Imobilizare sau fixare a unei persoane sau a unei părți a corpului său cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. Si: (rar) priponeală (3). 4 (Pgn) Prindere sau legare ori fixare solidă a unui obiect de ceva Si: (rar) priponeală (4). 5 Postare provocatoare a unei persoane în fața cuiva Si: (rar) priponeală (5). 6 Rezemare. 7 (Fig) Dârzenie sau încăpățânare în susținerea a ceva.

PRIPONIRE, priponiri, s. f. Acțiunea de a priponi. Priponirea calului.

preponire sf vz priponire

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

priponire s. f., g.-d. art. priponirii; pl. priponiri

PRIPONIRE s. legare, legat, (înv.) priponeală. (~ unei vite la păscut.)

PRIPONIRE s. legare, legat, (înv.) priponeală. (~ unei vite la păscut.)