PRIPEALĂ, pripeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) pripi. 1. Grabă mare; precipitare. 2. (Înv. și reg.) Căldură mare și dogoritoare; arșiță. – Pripi + suf. -eală.

pripeală² sf [At: PARACLIS (1639), 244 / Pl: ~ele / E: slv припѣло] (Bis) Vers sau refren care se cântă după psalmi, înaintea stihurilor sau laudelor închinate unui sfânt.

pripeală¹ sf [At: (a. 1750) GCR II, 64/38 / Pl: ~eli / E: pripi + -eală] 1 (Îvp) Grăbire. 2-5 Pripire (2-5). 6 (Îlav) Fără ~ Pe îndelete. 7 (Reg) Umflătură la mână provocată de un efort fizic excesiv sau de o grabă prea mare în efectuarea unei munci. 8 (Met; îrg) Arșiță.

PRIPEALĂ, pripeli, s. f. Faptul de a (se) pripi. 1. Grabă mare; precipitare. 2. (Înv. și reg.) Căldură mare și dogoritoare; arșiță. – Pripi + suf. -eală.

PRIPEALĂ, pripeli, s. f. 1. Faptul de a se pripi; grabă mare, zor, precipitare. ◊ Loc. adv. Fără pripeală = fără grabă, pe-ndelete. Trifon Guju spunea fără pripeală, rece, liniștit, doar cu ochii încruntați ca totdeauna: – Boierii numai de frică știu omenie. REBREANU, R. II 39. 2. (Regional) Căldură mare și dogoritoare; arșiță.

PRIPEALĂ ~eli f. 1) v. A PRIPI și A SE PRIPI. 2) Grabă lipsită de chibzuință. /v. a (se) pripi

2) pripeálă f., pl. (vechĭ) ele (vsl. prĭpĭelo). Vechĭ. Refren.

1) pripeálă f., pl. elĭ (d. pripesc). Arșița soareluĭ, pripec (Vechĭ). Pripire.

pripeală (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pripelii; pl. pripeli

pripeală (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pripelii; pl. pripeli

pripeală s. f., g.-d. art. pripelii; pl. pripeli

PRIPEALĂ s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

PRIPEALĂ s. v. grabă.

PRIPEALĂ s. grabă, precipitare, precipitație, pripă, pripire, zor. (Ce e ~ asta?)

pripeală s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALA. FIERBINȚEALĂ. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

pripeală (pripeli), s. f. – (Înv.) Refren de muzică religioasă. Sl. pripĕlo (Tiktin).

pripeală (< sl. припело, pars hymni ecclesiactici веипаниьi и припъпа, припъпъ. Cf. Fr. Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, Viena, 1862-1865, p. 678), verset care însoțește cântarea unui psalm* sau a unui imn (1). Echiv. gr. acrotelevtion (ἀϰροτεύταιον). V. stih.

pripeală, pripele s. f. Mic tropar care se cântă după polileu la sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților mai însemnați. Printre cele mai vechi creații românești se numără pripelele alcătuite de Filotei monahul de la Cozia la începutul sec. 15, care au circulat, însoțite de muzică, pe cale orală, iar din 1846 și cu notație muzicală. – Din sl. pripealo.