primordialitate sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 104, 15/4 / P: ~di-a~ / Pl: ~tăți / E: primordial + -itate] 1-4 Importanță primordială (1-4) pe care o are sau trebuie să o aibă cineva sau ceva în raport cu altcineva sau altceva. 5-8 Situație, stare pe care o are sau trebuie să o aibă cineva sau ceva în raport cu altcineva sau altceva. 9-10 Situație, stare a ceva care are întâietate Si: întâietate, primat³, prioritate, (nob) primordialism.

PRIMORDIALITATE s. f. Faptul de a fi primordial; întîietate, prioritate. – Pronunțat: -di-a-.

PRIMORDIALITATE s.f. Faptul de a fi primordial; întîietate; prioritate. [Cf. fr. primordialité].

PRIMORDIALITATE s. f. faptul de a fi primordial; întâietate; prioritate. (< fr. primordialité)

PRIMORDIALITATE f. Caracter primordial. [Sil. -di-a-] /<fr. primordialité

*primordialitáte f. (d. primordial). Calitatea de a fi primordial.

primordialitate (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. primordialității

!primordialitate (-di-a-) s. f., g.-d. art. primordialității

primordialitate s. f. (sil. -di-a-; mf. prim-), g.-d. art. primordialității

PRIMORDIALITATE s. v. prioritate.

PRIMORDIALITATE s. întîietate, precădere, preponderență, primat, prioritate, (înv.) protie, protimie, protimisire, protimisis. (~ acordată unei probleme.)