predicare sf [At: PANN, P. V. I, 75/4 / Pl: ~cări / E: predica] (Rar) 1 Explicare în biserică a unui text biblic, a unui fapt religios etc. și degajarea din ele a unei învățături morale. 2 (Înv) Predică (1). 3 Propovăduire. 4 Recomandare.

PREDICARE, predicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a predica; predică. Mîntuire În veci nu vom avea, D-om aștepta să vie Prin sfinte predicări. BOLLIAC, O. 195.

PREDICARE s.f. Acțiunea de a predica și rezultatul ei; propovăduire. [< predica].

*predicațiúne f. (lat. praedicátio, -ónis. V. de- și in-dicațiune). Acțiunea de a predica. – Și -áție (într’un ms. din 1700, ca și ung. prédikació) și -áre.

predicare s. f., g.-d. art. predicării; pl. predicări

predicare s. f., g.-d. art. predicării; pl. predicări

predicare s. f., g.-d. art. predicării; pl. predicări

predicare, predicări s. f. 1. Acțiunea de a predica și rezultatul ei. ♦ Explicare în biserică a unui text biblic, a unei învățături (morale); p. ext. predică. 2. Propagare, propovăduire. – Din predica.

PREDICARE s. v. propovăduire.

PREDICARE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

PREDICARE s. (BIS.) propagare, propovăduire, răspîndire, (înv.) mărturisire, mărturisitură. (~ unei credințe.)

predicare s. v. CAZANIE. CUVÎNT. OMILIE. PREDICĂ.