pontifice sm [At: LEON ASACHI, B. 97/9 / V: (înv) ~tef~, ~tifece^[1], pontific / A și: pontifice / Pl: ~ici / E: lat pontifex, -icis, it pontefice] (Asr) 1-5 Pontif (1-5). corectat(ă)

PONTIFICE, pontifici, s. m. Pontif. Măritul pontifice dorește să-l urmez: Tu însă hotărăște, și eu adeverez. MACEDONSKI, O. II 205. Variantă: (învechit) pontefice (NEGRUZZI, S. I 273) s. m.

PONTIFICE s.m. Pontif. [Var. pontefice s.m. / < lat. pontifex, cf. it. pontifice].

PONTIFICE s. m. pontif (1). (< lat. pontifex, it. pontifice)

pontifice m. preot mare, Papa.

*pontífice m. (lat. pontifex, pontificis, d. pons, pontis, pod, punte și fácere, a face dincauză că, la început, preuțiĭ romanĭ eraŭ constructorĭ de podurĭ, supraveghetorĭ de măsurĭ și greutățĭ ș. a.). Mare preut la Romanĭ care corespundea cu arhiereu și episcopu de azĭ. Pin ext. Papă, papa de la Roma. Fig. Fam. Om care-șĭ dă aere de importanță: pontificiĭ criticiĭ. Număru pontificilor a fost la început de 9, apoĭ de 15 în epoca luĭ Sula și 16 într’a luĭ Cezar (46 în ainte de Hristos). Prezidentu lor se numea marele pontifice (póntifex máximus) și era adevăratu șef și păstrător al religiuniĭ statuluĭ roman, cum e azĭ papa saŭ patriarhu. El era ales pe vĭață, alegea și supraveghea vestalele și prezida căsătoriile religioase (confarreationes) și alte ceremoniĭ importante care interesaŭ familia și statu. Cu ajutoru colegilor luĭ, făcea calendaru și anunța în prima zi a luniĭ sărbătorile. – Fals pontíf (după fr.).

pontefice sm vz pontifice

pontifece sm vz pontifice

pontific sm vz pontifice

PONTEFICE s.m. v. pontifice.

pontifice (rar) s. m., pl. pontifici

pontifice (rar) s. m., pl. pontifici

pontifice s. m., pl. pontifici

PONTIFICE s. v. pontif.

pontifice s. v. PONTIF.