pontic, ~ă a [At: ARISTIA, PLUT / Pl: ~ici, ~ice / E: fr pontique, lat Ponticus] 1 Care aparține Mării Negre. 2 Privitor la Marea Neagră. 3 Care provine din Marea Neagră. 4 Care este specific Mării Negre. 5 (Rar) Care aparține statului antic Pont. Si: (îvr) pontean (1). 6 (Rar) Privitor la statul antic Pont Si: (îvr) pontean (2). 7 (Rar) Care provine din statul antic Pont Si: (îvr) pontean (3). 8 (Rar) Care este specific statului antic Pont Si: (îvr) pontean (4).

PONTIC, -Ă, pontici, -e, adj. (Astăzi rar, livresc) Din regiunea Pontului Euxin (numele Mării Negre în antichitate). Între pustia apelor pontice și meterezuri crescuseră în cinci ani sălcii răsfirate, în care cînta cucul, primăvara. SADOVEANU, F. J. 239.

PONTIC, -Ă adj. Referitor la Pontul Euxin (Marea Neagră). [Cf. fr. pontique, lat. ponticus].

PONTIC, -Ă adj. referitor la Pontul Euxin (Marea Neagră). (< lat. ponticus, fr. pontique)

PONTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de Marea Neagră; propriu Mării Negre; din regiunea Mării Negre. /<lat. Ponticus, fr. pontique

pontic adj. m., pl. pontici; f. pontică, pl. pontice

pontic adj. m., pl. pontici; f. pontică, pl. pontice

pontic adj. m., pl. pontici; f. sg. pontică, pl. pontice

COMUNITATEA PONTICĂ, confederație a orașelor grecești de pe țărmul de V la Mării Negre, cu cap. la Tomis (sec. 2-3), cuprinzînd cetățile Tomis, Callatis, Histria, Dionysopolis, Odessos și Mesembria.

HERACLEEA PONTICĂ, oraș pe țărmul de N al Asiei Mici, fundat în sec. 6 î. Hr., de coloniștii din Megara. Azi Ereğli.

PONTICI, Munții ~, lanț muntos în Turcia asiatică, format dintr-o culme estică și una vestică, extins în lungul coastei sudice Mării Negre, limitând la N Pod. Anatoliei; lungime: c 1.000 km; lățime: c. 130 km. Alt. max.: 3.937 m (vf. Kaçkar Daği). Expl. de cărbune și polimetale. Păduri de pin și tufișuri de maquis.