polon, ~ă smf, a [At: ȘINCAI, HR. II, 23/34 / Pl: ~i, ~e / E: lm Polonus] 1-11 Polonez (1-11).

POLON, -Ă, poloni, -e, adj. Din Polonia, al Poloniei, de origine poloneză. Unii spuneau că e văduva unui nobil polon. NEGRUZZI, S. I 44.

POLON v. POLONEZ. /Din Polonia n. pr.

*Polón, -ă s. Locuitor din Polonie, Poleac, Leah. Adj. Polecesc, leșesc: limba polonă.

polon(ez) a. și m. 1. locuitor din Polonia; 2. ce ține de această țară sau de locuitorii săi.

polon adj. m., pl. poloni; f. polonă, pl. polone

polon adj. m., pl. poloni; f. polonă, pl. polone

polon adj. m., pl. poloni; f. sg. polonă, pl. polone

polonă (limbă) s. f., g.-d. art. polonei

polonă (limbă) s. f., g.-d. art. polonei

polonă (limba) s. f., g.-d. art. polonei

POLON s., adj. 1. s. v. polonez. 2. adj. polonez, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc.

POLON s., adj. 1. s. polonez, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș. 2. adj. polonez, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc.

POLONĂ (POLONEZĂ) s. f. (< Polonia – fr. polonaise): limbă slavă din grupul occidental vorbită de poloni (polonezi), actualii locuitori ai Poloniei, și de polonezii din R. Bielorusă, din R. Ucraina, din Canada, din America de sud (mai ales din Brazilia și Argentina), din Australia și din zona de nord a Moldovei și Republicii Moldova (Bucovina). Ceea ce caracterizează p. sunt: locul accentului pe penultima silabă a cuvintelor, prezența vocalelor nazale ẽ și õ (în împrumuturi și a lui ã, ĩ și ũ) și a copulei verbale în structuri, poziția postpusă a determinantului față de determinat, folosirea alfabetului latin etc. P. s-a dezvoltat în trei faze: a) polona veche, care a înlocuit treptat latina între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, în care a fost scris primul document polonez (în secolul al XIV-lea), în care s-au făcut nenumărate traduceri din cehă și latină, care a împrumutat multe cuvinte cehe, latine și germane și pe baza căreia începe să se dezvolte limba polonă literară; b) polona medie, între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, care împrumută foarte multe cuvinte din franceză și influențează foarte puternic limbile ucraineană și bielorusă (fiind la rându-i influențată de acestea). Tot acum s-a dezvoltat și limba polonă literară, pe baza literaturii tradiționale; c) polona modernă, care se leagă mai ales de opera marelui scriitor Adam Mickiewicz, cel care a contribuit în mare măsură la apropierea limbii polone literare de izvoarele p. populare. P. dispune de trei mari grupuri dialectale: cel velico-polon, cel malo-polon și cel silezian. Existența unor elemente lexicale poloneze în limba română și a unor elemente lexicale române în polonă – pe baza vecinătății istorice statale și a conviețuirii celor două popoare la limitele granițelor – i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență polonă asupra limbii române și, invers, despre o influență română asupra limbii polone.

CRONICA MOLDO-POLONĂ, cronică prelucrată pe la mijlocul sec. 16 de un anonim polon după prototipul comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Cuprinde informații asupra istoriei Moldovei între 1352 și 1564.