polivalență sf [At: LTR² / Pl: ~țe / E: fr polyvalence] 1 Proprietate a unor elemente sau a unor radicali de a prezenta valențe diferite în combinațiile pe care le formează Si: (rar) plurivalență (1). 2 (Pex) Calitate de a fi polivalent (1) Si: (rar) plurivalență (2). 3 Însușire de a avea diferite posibilități de funcționare Si: multifuncționalitate, multilateralitate, (rar) plurivalență (3). 4 (Fig) Însușire de a avea calități, valori multiple.

POLIVALENȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent.

POLIVALENȚĂ s.f. 1. Însușirea unei substanțe de a fi polivalentă. 2. Capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. [< fr. polyvalence].

POLIVALENȚĂ s. f. 1. însușire a unei substanțe de a fi polivalentă; plurivalență. 2. capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. (< fr. polyvalence)

POLIVALENȚĂ ~e f. Caracter polivalent. /<fr. polyvalence

polivalență s. f., g.-d. art. polivalenței; pl. polivalențe

polivalență s. f., g.-d. art. polivalenței; pl. polivalențe

polivalență s. f. → valență

POLIVALENȚĂ s. 1. multivalență, plurivalență. (~ unei substanțe chimice.) 2. v. complexitate.

POLIVALENȚĂ s. 1. multivalență, plurivalență. (~ unei substanțe chimice.) 2. complexitate, multilateralitate, plurivalență. (~ unui fenomen.)