15 definiții pentru polip (subst. - í) polipus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype.

polip sm [At: ȘINCAI, ap. DR. V, 559 / V: (înv) ~us sm / A și: polip / Pl: ~i, (înv, sn) ~e / E: lat polypus, ger Polyp, fr polype] 1 Animal acvatic celenterat marin, cu corpul moale, în formă de sac, prevăzut la un capăt cu orificiul buco-anal înconjurat de tentacule, iar la celălalt capăt cu un disc cu care se fixează de un suport și care trăiește solitar sau în colonii. 2 Tumoare benignă care se formează, printr-o tumefiere sau printr-o hipertrofie cronică inflamatorie, pe unele mucoase.

POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț și cu gura înconjurată de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. – Din fr. polype.

POLÍP, polipi, s. m. 1. Animal acvatic nevertebrat, cu corpul moale și cu gura înconjurată de tentacule, cu ajutorul cărora se mișcă și-și prinde hrana. 2. (Mai ales la pl.) Excrescență cărnoasă care se formează uneori pe mucoasa nasului, a urechii sau a altor organe. V. vegetație.

POLÍP s.m. 1. Animal nevertebrat de apă care are capul înconjurat de tentacule. 2. Excrescență cărnoasă formată pe mucoasa nasului, a laringelui etc. [< fr. polype, cf. lat. polypus, gr. polypous < polys – numeros, pous – picior].

POLÍP1 s. m. 1. animal celenterat fixat, cu corpul în formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal, înconjurat de tentacule. 2. excrescență pediculată, cărnoasă sau fibroasă, care apare pe mucoasa nasului, a laringelui etc. (< fr. polype)

POLÍP ~i m. (nume generic) 1) Animal celenterat sedentar cu corp moale, cilindric având tentacule în jurul gurii. 2) Excrescență patologică cărnoasă pe suprafața unei mucoase. /<fr. polype

polip m. 1. clasă de zoofite, coprinzând animalele acvatice cari n’au organe speciale de locomoțiune, ca coralul, hidra, etc.; 2. în chirurgie: excrescență cărnoasă ce se formează mai ales pe mucoasele nasului, urechii, larinxului.

políp m. (fr. polype, d. lat. pólypus, polypi, care vine d. vgr. polýpus, polýpodos, cracatiță, polip, d. polýs, mult, și pûs, podós, picĭor. V. calapod). Zoofit acŭatic fără organe de locomoțiune, ca mărgeanu, idra ș. a. Med. Excrescență cărnoasă (vegetațiune) în nas, gît orĭ urechĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PÓLIP (< fr., lat., germ.; {s} gr. polipous < polis „mai mulți” + pous „picior”) s. m. 1. (ZOOL.) Denumire dată celenteratelor fixate, care au formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule la polul superior; se înmulțesc prin înmugurire sau diviziune și trăiesc solitar (ex. hidra, dedițelul-de-mare) sau în colonii (polipii coralieri, v. corali). 2. Tumoră benignă, pedunculată, care se dezvoltă pe o mucoasă (ex. p. nazal, p. colului uterin, p. rectali, p. colonului). În unele cazuri pot evolua spre tumori maligne (în special p. aparatului digestiv).

Intrare: polip (subst. - í)
polip (subst. - í) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polip
  • polipul
  • polipu‑
plural
  • polipi
  • polipii
genitiv-dativ singular
  • polip
  • polipului
plural
  • polipi
  • polipilor
vocativ singular
plural
polipus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)