15 definiții pentru polată polatră

POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata.

POLÁTRĂ s. f. v. polată.

POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata.

POLÁTRĂ s. f. v. polată.

POLÁTĂ s. f. v. polatră.

POLÁTRĂ, polatre, s. f. (Regional) încăpere mică pe lîngă o casă țărănească (uneori formată numai dintr-un acoperiș sprijinit pe stîlpi) servind ca magazie pentru unelte și alte obiecte de gospodărie. Noi facem focu numa-n polatră, că în odăile bune nu facem, că se strică lucrurile. STĂNOIU, C. I. 59. – Variantă: polátă (BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE) s. f.

polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte

polátă s. f., pl. poláte

POLÁTĂ s. v. curte, jgheab, palat, streașină.

polátă, poláte și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări.

polată f. 1. Tr. palat: o raiule, polată frumoasă, cu lumină mângăioasă ! POP.; 2. Mold. chiler (la o casă țărănească): ușa polatei; 3. (în Dolj) streașina bordeiului. [Serb. POLATA, palat].

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin [!] ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ.Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.

polátă f., pl. e și ățĭ (sîrb. polata, palat. V. palat 1. Cp. cu saraĭ). Vechĭ. Azĭ. Maram. Palat. Azĭ vest. Mică construcțiune, maĭ ales de lemn, alipită alteĭa maĭ marĭ (celar, paravan, prelipcă). – Azĭ în Serbia polat, pl. e, palat. În Munt. polatră (VR. 1928, 3, 351).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

polátă s. v. CURTE. JGHEAB. PALAT. STREAȘINĂ.

Intrare: polată
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pola polata
plural polate polatele
genitiv-dativ singular polate polatei
plural polate polatelor
vocativ singular
plural
polatră
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular polatră polatra
plural polatre polatrele
genitiv-dativ singular polatre polatrei
plural polatre polatrelor
vocativ singular
plural