39 de definiții pentru poc paucă poac poca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee.

POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee.

poc1 i [At: DRĂGHICI, R. 74/5 / V: ~a, (reg) poac / E: fo] (Are; îcr alte interjecții) Cuvânt care redă un: 1 Zgomot înfundat produs de lovirea cu sau de un obiect tare. 2 Zgomot produs de o izbitură (puternică). 3 Zgomot produs de descărcarea unei arme de foc. 4 Zgomot produs de ceva care cade cu putere. 5 Zgomot produs de ceva care plesnește sau crapă. 6 Zgomot produs de bătăile repetate la ușă.

poc2 sn [At: PĂCALĂ, M. R. 265 / V: sf paucă sf / Pl: ~uri / E: mg pók] (Trs) Boală la cai care constă din umflături foarte dure la picioare.

poc3 s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 153 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Nuia.

poc4 sn [At: ALR II/I, MN 18, 6932/310 / Pl: ~uri / E: cf pocumpăr] 1 (Reg) Favorit pe obraz. 2 (Pex) Muscă.

POC interj. Onomatopee care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de o descărcătură de armă, de ceva ce plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. V. boc, trosc, pleosc. Ajung în pădure, opresc carul; poc! poc! trosc! se aude în toate părțile și cînd cel dintîi copac a căzut la pămînt... s-aruncă asupră-i și-l urcă în car. SEVASTOS, N. 82. Sloboade pușca și face poc! RETEGANUL, P. III 14. Nici una, nici două, poc cu maiul în capul tîlharului. ȘEZ. III 23.

POC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea a două obiecte tari, de o împușcătură etc.). /Onomat.

poc! int. exprimă sgomotul ce face un corp când lovește pe altul sau când crapă: poc! cu măciuca. [Onomatopee].

poc, interj. care arată sunetu cĭocanuluĭ de fer care lovește în metal, huĭetu uneĭ pocniturĭ de pușcă, a uneĭ loviturĭ în capu cuĭva ș. a. V. pac, boc, cĭoc, pleosc, trosc.

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Înv. și reg.) Instrument muzical de percuție; timpan. – Din germ. Pauke.

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Înv. și reg.) Instrument muzical de percuție; timpan. – Din germ. Pauke.

paucă1 sf [At: BARONZI, L. 116 / V: (reg) peucă / Pl: ~uce / E: ger Pauke] 1 (Îrg) Timpan Vz tâmpină, tobă. 2 (Mol; îf peucă) Fluier cu care se joacă copiii, făcut dintr-o coajă de salcie, dintr-o frunză de ceapă etc.

țoc-în-poc si [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / V: țoc-un-poc (S și: țocunpoc), țocumpoc, țoac-în-poac, țac-în-pac, țeac-un-pac (S și: țeacunpac) / E: ger (mit) Sack und Pack, mg cakompakk] 1 (Reg; Îlav) Cu ~ Cu toate lucrurile pe care le are cineva. 2 (Pex; îal) Cu totul. 3 (Arg; îe) A fi agățat cu ~ A fi prins asupra faptului.

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Germanism învechit) Tobă (în formă de ceaun) cu o singură suprafață de percuție și care este acordată; tîmpină. Începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. – Pronunțat: pau-că.

paucă f. tâmpină: începură a suna din pauce, din trâmbițe și din surle OD. [Nemț. PAUKE].

páucă f., pl. e (germ. pauke, d. lat. búccina, bucĭum. V. peucă). Vechĭ. Timpină, tarabană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cioc-bóc/cioc-póc interj.

páucă (înv., reg.) (pau-) s. f., g.-d. art. páucei; pl. páuce

páucă s. f. (sil. pau-), g.-d. art. páucei; pl. páuce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc.Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).

páucă (páuce), s. f. – Tîmpină, tobă. Germ. Pauke (Tiktin). Pare să fie dubletul lui peucă, s. f. (Mold., fluier), cf. Scriban.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

poc1, pócuri, s.n. (reg.) boală a cailor manifestată prin umflături la picioare.

poc2, pócuri, s.n. (reg.) nuia.

poc3, pócuri, s.n. (reg.) favorit (pe obraz).

poc, pocuri, (poac), s.n. – (reg.) Pachet, colet; paclă. – Din germ. Pack „pachet”, it. pacco „pachet”, magh. pakk (MDA).

páucă, páuce, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument muzical de percuție; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.

Intrare: poc
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • poc
  • silabație: pau-
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paucă
  • pauca
plural
  • pauce
  • paucele
genitiv-dativ singular
  • pauce
  • paucei
plural
  • pauce
  • paucelor
vocativ singular
plural
poac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
poca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.