10 definiții pentru pocăit (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.

POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.

pocăit, ~ă [At: PRAV. 191 / Pl: ~iți, ~e / E: pocăi1] 1 a (Rel) Care și-a mărturisit (duhovnicului) păcatele săvârșite, se căiește pentru ele și care, pentru a și le ispăși, se supune unor privațiuni, pedepse etc. 2 a (Pgn) Care manifestă părere de rău, regret pentru o faptă (rea) săvârșită, o greșeală etc. Vz penitent. 3 smf Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria, și care consideră virtutea supremă pocăința. 4 smf (Pgn) Adept al oricărei secte religioase creștine Si: sectant. 5 sf (Mun; art) Muncă stăruitoare, intensă, făcută de cineva cu pasiune și dăruire Si: (reg) pocaianie. 6 sf (Mun; art) Fel de a munci.

POCĂÍT 2, -Ă, pocăiți, -te, s. m. și f. Persoană adeptă, a unei secte religioase care pune pocăința mai presus, de orice virtute; p. ext. adept al unei secte- religioase, desprinsă din religia creștină. Ești pocăit, de-aia îți zic oamenii Martalog. DUMITRIU, N. 181.

POCĂÍT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Adept al unei secte religioase creștine, care consideră pocăința ca fiind perfecționarea morală supremă. /v. a se pocăi

pocăít, -ă adj. și s. Care regretă păcatele și nu le maĭ face: un pocăit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte

pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; f. sg. pocăítă, pl. pocăíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POCĂÍT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.

POCĂIT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.

Intrare: pocăit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pocăit
  • pocăitul
  • pocăitu‑
plural
  • pocăiți
  • pocăiții
genitiv-dativ singular
  • pocăit
  • pocăitului
plural
  • pocăiți
  • pocăiților
vocativ singular
  • pocăitule
  • pocăite
plural
  • pocăiților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pocăit, -ă (persoană) pocăită

  • 1. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Ești pocăit, de-aia îți zic oamenii Martalog. DUMITRIU, N. 181.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi pocăi
    surse: DEX '98 DEX '09