plopiș sn [At: CIOCÎRLAN, P. P. 69 / V: (reg) ploptișul sna / Pl: ~uri / E: plop¹ + -iș] 1-3 Plopărie (1-3). 4 (Reg; art; îf ploptișul) Horă vioaie și săltată. 5 (Reg; art; îaf) Melodie după care se execută ploptișul (4). corectat(ă)

PLOPIȘ s. n. Loc cu plopi; pădure de plopi.

PLOPIȘ ~uri n. Loc unde cresc mulți plopi; pădurice de plopi. /plop + suf. ~iș

ploptișul sna vz plopiș

plopiș s. n., pl. plopișuri

plopiș s. n., pl. plopișuri

plopiș s. n., pl. plopișuri

PLOPIȘ s. (SILV.) plopărie, (reg.) plopar, plopăriș, plopăriște, plopet, plopiște.

PLOPIȘ s. (SILV.) plopărie, (reg.) plopar, plopăriș, plopăriște, plopet, plopiște.

plopiș, plopișuri, s.n. – Pădure de plopi. ♦ (top.) Plopiș, sat aparținător de com. Șișești. – Din plop (< lat. *ploppus = pop(u)lus) + suf. -iș (DEX, MDA).

PLOPIȘ 1. Munții Plopișului, culme muntoasă în NV M-ților Apuseni, extinsă pe direcția NV-SE, între Barcău și Crișu Repede, alcătuită din roci cristaline și sedimentare neogene. Alt. max.: 918 m (vf. Măgura Mare). Parțial împăduriți fag și gorun), dar predominant ocupați de pășuni și fânețe. Expl. de lignit (Derna, Voivozi, Vărzari, Borumlaca din jud. Bihor și Ip, Zăuan din jud. Sălaj). Cunoscuți și sub denumirea de Muntele Șes. 2. Dealurile Plopișului, mare unitate deluroasă în N dealurilor Crișanei, situată între C. Barcăului (V și N), m-ții P. la E și depr. Oradea-Vad-Borod (S). Sunt alcătuite din argile, marne argiloase, nisipuri loessoide ș.a., au culmi netede, deparate de văi, cu alt. de 200-300 m și sunt acoperite cu păduri de gorun, cer și gârniță, precum și cu plantații de pomi fructiferi și viță de vie. 3. Com. în jud. Sălaj, situată la poalele m-ților P., în partea de V a depr. Barcău, pe râurile Iaz și Valea Mare; 2.761 loc. (2003). Centru de cusături și țesături populare și de prelucr. artistică a lemnului.