plaț sn [At: AR (1830), 71/16 / V: pleaț / Pl: ~uri / E: ger Platz, srb plac] 1 (Reg) Loc pe care se poate construi o casă. 2 (Reg) Loc (împrejmuit) în jurul unei clădiri, gospodării, amenajări etc. Vz curte, ogradă. 3 (Reg) Grădină de zarzavat. 4 (Reg) Răscruce de drumuri. 5 (Reg) Piață. 6 (Trs; înv; asr) Rampă la galeria unui puț minier. 7 (Trs) Depozit de materiale, în special lemne, necesare construcțiilor miniere.

plaț n., pl. urĭ (germ. platz, de unde și sîrb. plac. V. pĭață). Olt. Ban. Loc în oraș p. casă: mĭ-am cumpărat plaț ca să-mĭ fac o casă.

pleaț sn vz plaț

plaț (-țuri), s. n. – (Banat, Olt.) Loc de casă. Germ. Platz (Scriban), cf. sb. plac.

plaț, plațuri, s.n. (reg.) 1. loc pe care se poate construi o casă, loc de casă; loc împrejmuit în jurul unei clădiri; curte, ogradă. 2. răspântie, răscruce de drumuri. 3. piață. 4. (înv.) rampă în galeria unui puț minier. 5. depozit de materiale miniere.