plantă² sf [At: LTR² / Pl: ~te / E: lat planta, fr plante] Față inferioară a labei piciorului, ușor boltită, care ia contact cu solul Si: (înv) plântă.

PLANTĂ s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbuști etc.). ♦ Iarbă, plantă erbacee. 2. (Anat.) Fața interioară a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pămîntul. [< lat. planta, cf. fr. plante].

PLANTĂ s. f. I. nume generic dat vegetalelor. II. talpa piciorului. (< lat. planta, fr. plante)

PLANTĂ² ~e f. anat. (la om și la unele animale) Partea inferioară, ușor arcuită, a labei piciorului, care vine în atingere cu pământul și susține greutatea corpului în timpul mersului; talpă. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

piantă² sf vz plantă²

plântă² sf vz plantă¹

plantă s. f., g.-d. art. plantei; pl. plante

plantă s. f., g.-d. art. plantei; pl. plante

plantă (bot., anat. ) s. f., g.-d. art. plantei; pl. plante

plîntă (plante), s. f. – Talpa piciorului. Lat. planta (Tiktin). Apare numai la Dosoftei, sec. XVII. Ar putea fi cultism, dar cf. împlînta. E dubletul lui plantă, s. f., din fr. plante, der. planta, din fr. planter; plantator, s. m. (cultivator); plantație, s. f. (teren cultivat).

plantă, plante s. f. (adol.) prostănac, nerod, nătărău.

PLANTĂ s. v. talpă.

PLANTĂ s. (ANAT.) talpă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.)