9 definiții pentru plânset


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns1; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns1 + suf. -et.

PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns1; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns1 + suf. -et.

PLÂNSET ~e n. v. PLÂNS I. /plâns + suf. ~et

plî́nset n., pl. e (d. plînsete, pl. d. plîns, saŭ d. plîns cu suf. et din vaĭet, țipet). Plîns (maĭ mult ca rezultat): Destul cu atîta plînset! Îs sătul de plînsete.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânset s. n., pl. plânsete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLÂNSET s. 1. lăcrimare, plângere, plâns, plânsoare, (înv. și reg.) plânsătură. (~ cuiva îndurerat.) 2. plâns. 3. v. văitat.

PLÎNSET s. 1. lăcrimare, plîngere, plîns, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. plîns, (fam. și peior.) bîzîială, bîzîit, bîzîitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plîngere, plîns, plînsoare. (Oprește-ți ~!)

Intrare: plânset
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plânset
  • plânsetul
  • plânsetu‑
plural
  • plânsete
  • plânsetele
genitiv-dativ singular
  • plânset
  • plânsetului
plural
  • plânsete
  • plânsetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)