pițiguș sm [At: CANTEMIR, IST. 79 / V: pâțâg~, (reg) pițâg~, pilițig~ / Pl: ~i / E: pițigoi css] 1 (Orn; pop; îs ~-mare, ~-de-casă, ~-sat) Pițigoi (1) (Parus major). 2 (Orn; pop; îc) ~-cu-coadă-lungă (sau ~-codarnic, ~-orb) Pițigoi-codat (Aegithalos caudatus). 3 (Orn; pop; îc) ~-cu-barbă Pițigoi-bărbos (Panurus biarmicus). 4 (Orn; reg) Cinteză (Fringilla coelebs). 5 (Trs; Buc; dep) Om slab. 6 (Mun; fig) Toană. 7 (Mun; fig) Aiureală. 8 (Mun; îe) A avea (sau a prăsi) ~i la cap A avea idei bizare. 9 (Buc) Pom nedefinit mai îndeaproape.

PIȚIGUȘ, pițiguși, s. m. Pițigoi. Pe o rază aurie fîlfîi ușurel un pițiguș. SADOVEANU, P. M. 51. Cine-a făcut dragostele Mînce-i grîul păsările Și ovăzul pițigușii. pop. – Variantă: (regional) țițiguș (MARIAN, O. II 143) s. m.

pâțâguș sm vz pițiguș

pițâguș sm vz pițiguș

plițiguș^[1] sm vz pițiguș

țițiguș^[1] sm vz pițiguș

ȚIȚIGUȘ s. m. v. pițiguș.

pițigóĭ m., pl. tot așa, și (rar) pițigúș m. (d. pițig, din cauza obiceĭuluĭ pițigoĭuluĭ de a tot cĭocni saŭ a pișca. V. chițibuș). O păsărică vioaĭe cu pene albăstruĭ și cu varietățĭ care au negru la cap și la pept (parus).

pițiguș s. m., pl. pițiguși

pițiguș s. m., pl. pițiguși

pițiguș s. m., pl. pițiguși

PIȚIGUȘ s. v. pițigoi.

pițiguș s. v. PIȚIGOI.

pițiguș, pițiguși, s.m. (reg.) 1. pițigoi. 2. cinteză. 3. om slab, subțire. 4. (fig.) toană, capriciu; aiureală, țicneală. 5. nume de pom.

pițiguș, pițiguși, (pitiș), s.m. – (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Parus major). ♦ (onom.) Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Finteușu Mare și Lăpușu (Românesc). – Din pițig(oi) + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA).

pițiguș, -i, (pitiș), s.m. – (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Parus major). Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Lăpușu Românesc. – Din pițigoi, pițiga.

țițiguș s.m. (reg.) 1. pițigoi. 2. vrabie.