PICI- elem. „ciocănitoare”. (< fr. pici-, cf. lat. picus)

pici DU ne trimite pentru etimologie la sicil. piciottu „băiat”, TDRG lasă cuvîntul fără etimologie, dar citează diferite forme, mai mult sau mai puțin asemănătoare, romanice și romînești. CADE explică cuvîntul prin bg. пич „,bastard” (care nu apare în РСБКЕ). Cuvîntul este în realitate turcesc рiç, și el apare și în greaca modernă, πίτš (Ronzevalle, p. 61; Scriban, după ce ne îndreaptă spre pițigoi, pitic, trimite și la turc. piç „,bastard”). Trecerea, de înțeles de la „bastard” la „copil”, „persoană mică de stat” nu este prea greu de acceptat. Dar avînd în vedere că în turcește cuvîntul are și înțelesul de „stîrpitură” , „organism nedezvoltat”", nu vom crede că deplasarea de înțeles s-a făcut întîmplător în ambele limbi, în chip independent, ci trebuie să credem că din turcește cuvîntul ne-a venit cu înțelesul pe care i-l cunoaștem în romînește.

PICI- „ciocănitoare”. ◊ L. picus „ciocănitoare” > fr. pici-, engl. id. > rom. pici-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin de păsări sedentare și insectivore, cuprinzînd ciocănitoarea, ghionoaia etc.