pichet² sn [At: (a. 1816) IORGA, S. D. XII, 174 / V: (rar) pică sf / Pl: (rar) ~uri / E: fr piqué] 1 Țesătură deasă de bumbac sau, mai rar, de mătase, de nailon, executată cu două urzeli diferite, una de bază și alta care formează pe fața țesăturii desene în relief. 2 (Reg; csnp; pbl) Fir de bumbăcel.

PICHET² s. n. Țesătură deasă de bumbac sau de mătase, făcută cu două urzeli diferite, dintre care cea de Ia suprafață formează un desen în relief (romburi, dungi etc.). Călca ușor în virful picioarelor, mîndru, într-o bluză de pichet albă. BART, E. 70. Banul îmbrăcat în anteriu de sevai subțire cu o libadea de pichet alb pe deasupra. ședea în pridvorul (balconul) casei. FILIMON, C. 144.

PICHET¹ s.n. Țesătură de bumbac cu două urzeli diferite. [Pl. -turi, -te. / < fr. piqué].

PICHET¹ s. n. țesătură deasă cu două urzeli diferite, cu desene în relief. (< fr. piqué)

PICHET³ ~uri n. 1) Țesătură deasă (de bumbac), mai ales de culoare albă, cu dungi înguste în relief pe una din fețe, folosită pentru confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte ușoară (pentru femei și copii). 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. piqué

pichet n. un fel de materie de pânză. [Rus. PIKETŬ (din fr. piqué)].

1) pichét n., pl. urĭ și e (rus. pikét, îld. piké, d. fr. piqué, care vine d. piquer, a împunge [cu acu, de ex.]). Un fel de pînză de bumbac compusă din doŭă țesăturĭ aplicate una pe alta și unite pin împunsăturĭ (fr. piqué) care formează pe o parte niște desemne de ordinar pătrate, ĭar pe cea-laltă parte niște firicele micĭ care-ĭ daŭ un aspect mițos.

pică⁵ sf vz pichet²

pichet¹ (joc de cărți; țesătură) s. n.

pichet² (joc de cărți, țesătură) s. n.

pichet (joc de cărți, țesătură) s. n.