49 de definiții pentru pic picur picură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIC1, (I) interj., (II 1) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau niciun) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... – Onomatopee.

PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].

PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].

PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).

PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).

pic2 sn [At: ALR SN I, h 27/325 / Pl: ~uri / E: ger Pick (Hammer, Hacke)] 1 (Reg) Târnăcop. 2 Ciocan de abataj Si: pichamăr. 3 (Rar) Picon. corectată

pic3 sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: fr pic] (Nav) 1 Bară de lemn sau metalică, articulată la un capăt de un arbore al unei nave cu pânze și de care se prinde marginea superioară a unei pânze trapezoidale. 2 (Cu determinări care indică locul) Fiecare dintre compartimentele etanșe situate la extremitățile dinspre prova sau pupa unei nave cu propulsie mecanică cu elice.

pic4 s [At: DLR / Pl: nct / E: cf picătură] Produs obținut dintr-un amestec de talc, acid oxalic și alte substanțe, cu ajutorul căruia se scot petele de cerneală de pe hârtie, țesături etc.

pic1 [At: PSALT. 140 / V: (înv) picură sf, (reg) picure sm / Pl: ~uri, (reg) ~ure / E: fo, cf alb pikë] 1 i (Are) Onomatopee care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect dur. 2 i (Reg; îe) A-i cădea cuiva ~ A-i fi drag, a se îndrăgosti brusc de cineva. 3 i (Rar) Onomatopee care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. 4 sn (Udp „de”) Picătură (1). 5 sn (Îe) A fi sau a se face ~ de apă (sau de nădușeală) A fi foarte asudat. 6 sn (Pex; Trs; Mun) Ploaie rece. 7 sn (Pex; reg) Vreme ploioasă și friguroasă. 8 sn (Precedat de nc „un”; udp „de”) Cantitate foarte mică din ceva. 9 sn Măsură foarte mică. 10 sn Durată foarte mică. 11 sn (Îlav) Fără (un sau nici un) ~ de... Care este cu totul lipsit de ceva. 12 sn (Îlav) Un ~ Puțin. 13 sn (Îcn; îlav) Nici un ~ sau (nici) ~ de... Deloc. 14 sn Cârlig de smuls paie. 15 sn ~ cu (sau de, reg, după) ~ Puțin câte puțin. 16 sn (Îal) Încetul cu încetul. 17 sn (Reg; lpl) Medicament administrat sub formă de picături.

PIC1, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) pícur s. m.] – Onomatopee.

PIC1 interj. (Adesea repetat) 1. Onomatopee care redă sunetul produs de căderea picăturilor de apă, de lacrimi sau de alte lichide pe un obiect tare. Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic... TOPÎRCEANU, P. O. 21. ◊ (Substantivat, repetat, a doua oară la forma articulată) Picurat. Nicu nu venea, nu trecea. Și țîriitul ploaiei, pic-picul streșinilor săpa și mai adînc jalea în inima Mărioarei. CONTEMPORANUL, VII 503. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs de ciocul păsărilor cînd mănîncă. Prepelița prindea cîte o furnică.,. și ei [puii] pic! pic! pic! cu cioculețele lor o mîncau numaidecît. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE.

PIC3, picuri, s. n. Ciocan de abataj.

PIC2, picuri, s. n. (Mai ales la sg.) 1. Picătură, strop. De cînd șed afară Și ploaia mă ploaie, Căpeneagu-mi moaie, Și picul mă pică Pălăria-mi strică! HODOȘ, P. P. 119. Sus pe munte ninge. Jos în vale plouă. La Grozești pe muchie Pică-mi pic de rouă. TEODORESCU, P. P. 58. 2. Cantitate mică din ceva; fir, fărîmă. Cîrligul cădea în apă cu zgomotul și picul de spumă al miei pietre aruncate. DUMITRIU, P. F. 5. Dar biata morișcă, Deși avea un pic De porumb și hrișcă. Nu lucra nimic. ALECSANDRI, P. III 122. ◊ Loc. adv. (Cîte) un pic = puțintel, cîtva. Mă uit mereu la barometru Și mă-nfior cînd scade-un pic Căci soarele e tot mai mic în diametru. TOPÎRCEANU, M. 32. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez. Și-un prinț la anul, blînd și mic. Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Nici pic = deloc, cîtuși de puțin. Cînd s-au apropiat de pod, a început calul a se da îndărăpt, aforăi, a azvîrli din tuspatru picioarele și a nu voi să meargă nici pic înainte. SBIERA, P. 94. Pic cu pic = puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Și anii trec, se scurge vremea pic cu pic, iar tu isprăvești școala, te faci mare, ești om serios. PĂUN-PINCIO, P. 94. ◊ Expr. Fără (nici un) pic de... = lipsit cu totul de.:. Ședea la masă fără pic de chef, cu capul greu și cu inima necăjită. GALACTION, O. I 264. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin, – Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin! COȘBUC, P. I 225. Fața ei era atît de slabă... atît de schimbată. Pielița ei semăna cu batista subțire, fără pic de viață. NEGRUZZI, S. I 50. (Nici sau nici un) pic de... = cîtuși de puțin, deloc, nici urmă de... O ușoară abureală de vînt, în aceeași direcție cu trăsura, nu ne dădea nici un pic de răcoare. IBRĂILEANU, A. 117. Noaptea era frumoasă. Pic de nor nu se vedea. Din cînd în cînd greierii și prigoriile te făceau să-ți mai aduci aminte că trăiești pe lume. ISPIRESCU, L. 246. Stanislav, dacă cădea, Greu trei zile că dormea Și trei zile-n apă sta: Cu gura-n nisip ședea. Pic de apă nu-nghițea. TEODORESCU, P. P. 568. Cît e picul = nicidecum, cîtuși de puțin, deloc. N-am putut închide ochii cît e picul: în rana de-abia astupată parcă prindea să mă înțepe un ac. SADOVEANU, O. VI 119.

PIC1 s.n. 1. Vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ◊ La pic scurt (despre ancoră) = cu puțin lanț la apă. 2. Compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. [< fr. pic].

PIC2 s.n. Ciocan de abataj; pichamăr. [< germ. Pick(eisen), engl. peak].

PIC1 s. n. 1. vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ♦ la ~ scurt = (despre ancoră) cu puțin lanț la apă. 2. compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. (< fr. pic)

PIC2 s. n. pichamăr. (< germ. Pick/hammer/)

PIC1 interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a reda zgomotul produs de căderea picăturilor unui lichid pe o suprafață). /Onomat.

PIC2 ~uri n. 1) Părticică globulară de lichid; strop; picătură. 2) Cantitate foarte mică din ceva; fărâmitură; picătură; strop; dram. ~ de făină. 3) Durată foarte scurtă. ~ de timp. /Onomat.

PIC3 n. Produs chimic folosit pentru curățarea petelor de cerneală. /Din picătură

pic n. 1. picătură: în picuri cade ceara EM.; 2. foarte mică cantitate: un pic de apă. ║ adv. puțin: să ne jucăm un pic.

1) pic n., pl. urĭ (imit. ca și pic 2). Picătură: picurĭ de ceară (Em.). Foarte mică cantitate de mîncare orĭ și de alt-ceva: un pic de vin, de colivă, de sare, de cerneală. Un pic (loc. adv.) puțin timp: am dormit un pic, n’am stat nicĭ un pic.

3) pic, interj. care arată sunetu uneĭ loviturĭ maĭ delicate de cît poc: o păsărică făcea „pic-pic” în geam.

PÍCUR, picuri, s. m. Pic1 (II 1).Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic1).

PÍCUR, picuri, s. m. 1. Picătură, strop, pic. Pe fundul fîntînilor n-a răsărit picur de apă. C. PETRESCU, R. DR. 153. Îi pusei la gura-ncleștată Să prindă din ploscă vrun picur de vin. COȘBUC, P. II 293. ◊ Fig. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptînd în față-mi trecutele nimicuri. EMINESCU, O. I 107. ♦ Cantitate mică de materie. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint. EMINESCU, O. I 82. 2. (Numai la sg.) Picurare, picuriș. Picurul streșinilor. 3. Fig. Sunet lin (produs mai ales de clopoței sau de instrumente muzicale), repetat la intervale mici. Nu mai ajungea pînă la mine picurul tălăngilor. SADOVEANU, O. A. II 212. Mă deșteptai în picurul unui glas domol. id. VI 66.

PÍCUR ~i m. 1) v. PIC II. 2) la sing. Cădere de picături; picurare. Se aude un ~. /Din picuri pl. lui pic

píchire și píche (Mold.) și pícură (Bucov.) f., pl. ĭ (d. pic-pic orĭ picat-picat, păcat-păcat, strigătu acesteĭ păsărĭ. Cp. cu it. picchio, cĭocănitoare; rus. pikatĭ, ceh. pikati, a piui). O pasăre galinacee domestică cu penele cenușiĭ închise pătate cu picățele albe rătunde (númida meléagris). Pichirea e mare cît găina și are o creastă foarte dură. Oŭăle eĭ îs mult maĭ dure de cît ale găiniĭ, și de aceĭa se și clocesc în maĭ mult timp (patru săptămînĭ). Ĭa e originară din Africa, dar e aclimatată peste tot pămîntu. În Munt. se numește bibilică, în Olt. cîță, în Bucov. și pantarcă. Spanioliĭ o numesc pintada, adică „pictată”, din cauza regularitățiĭ picățelelor eĭ. După mitologia grecească pichirile-s surorile erouluĭ Meleagru, pe care ele l-aŭ plîns așa de mult la moarte, în cît Diana, de milă, le-a prefăcut în pichirĭ, ĭar picățelele albe și rătunde de pe penele lor reprezentă lacrămile pe care le-aŭ vărsat ele.

1) pícur n. fără pl. Rar. Poet. Picurare (maĭ ales vorbind de sunete, care „cad” ca și picăturile).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pic2 (picătură, pickhammer) s. n., pl. pícuri

pic3 (cantitate mică) s. n.

pic s. n. /pícur s. m. (picătură), pl. pícuri

pic (miner., nav.) s. n., pl. pícuri

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIC interj., s. I. interj. țâr! (Apa se prelinge și face: ~, ~!) II. s. 1. v. picătură. 2. v. bucățică. 3. fărâmă, fir, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țâră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici un ~ de...) 4. (fig.) dram, strop. (Un ~ de noroc, de minte.)

PIC interj., s. I. interj. țîr! (Apa se prelinge și face: ~, ~!) II. s. 1. picătură, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (Un ~ de ploaie.) 2. bucățică, fărîmă, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (Mănîncă doar un ~ de pîine.) 3. fărîmă, fir, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici un ~ de...) 4. (fig.) dram, strop. (Un ~ de noroc, de minte.)

PIC s. (TEHN.) pichamăr, picon, (reg.) ștecaiz.

PICUR s. pic, picătură, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (Un ~ de ploaie.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pic interj. – Imită zgomotul produs de o picătură în cădere. Creație expresivă, cf. poc, pac, plici și rădăcina romanică picc- (Koerting 7131; REW 6494). – Der. pic, s. n. (picătură, strop; puțin, cantitate mică), cf. mr. k’ic, megl. chică, alb. pikë, calabr. picca; pica, vb. (a picura; a face să picure; a cădea; a surveni; a veni pe neașteptate), cf. alb. pikoń, mr. k’icu, k’icare, megl. pic, picare; picat, adj. (pestriț, pătat); picat, s. m. (picurat; cădere); picățea, s. f. (bulină pe stofe; nostim, atrăgător); picătoare, s. f. (Trans., vas pentru untură care se pune sub grătar); picătură, s. f. (strop; gută), format din pica ca sburătură de la sbura; picura, vb. (a cădea strop cu strop, a asuda; a dormita), de la pl. picuri, ca pica de la sing. pic; picur, s. n. (picurare); picură, s. f. (burniță); picurătoare (var. picătoare), s. f. (rar, pipetă); picuriș, s. n. (picurat; loc unde se prelinge apa); picuș, s. n. (strop; vin, băutură; cîștig neașteptat, remunerare neașteptată, a unui funcționar); picui, vb. (a picura); picoti, vb. (a dormita); picoteală, s. f. (toropeală); întrumpic, adv. (Trans., amănunțit); întrumpica, vb. refl. (a se înțelege), cf. D. Maniu, Cah. S. Pușcariu, I, 188-93.

Intrare: pic
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • picur
  • picurul
  • picuru‑
plural
  • picuri
  • picurii
genitiv-dativ singular
  • picur
  • picurului
plural
  • picuri
  • picurilor
vocativ singular
plural
pic1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pic
  • picul
  • picu‑
plural
  • picuri
  • picurile
genitiv-dativ singular
  • pic
  • picului
plural
  • picuri
  • picurilor
vocativ singular
plural
pic2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • pic
picură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)