13 definiții pentru peziza

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URECHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

URECHIUȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

URECHE1 ~i f. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al auzului, situat (simetric) pe partea laterală a capului. ◊ Până peste ~i foarte mult. A trage cu ~ea a asculta pe furiș, neobservat de nimeni. A-i intra pe o ~ și a-i ieși pe alta a uita repede cele auzite; a nu da (nici o) atenție spuselor cuiva. A-i rupe cuiva ~ile a pedepsi pe cineva, trăgându-l de urechi. A se face într-o ~ a se preface nebun; a fi neserios. A-i roade cuiva ~ile a-i spune cuiva mereu același lucru. A fi numai ~i a asculta foarte atent. A ajunge la ~ea (sau ~ile) cuiva a afla ceva ținut în secret. 2) Capacitate de a auzi; auz ◊ A avea ~ muzicală a avea capacitatea de a memora și reproduce cu ușurință sunete muzicale, melodii. A fi fudul de ~i (sau de o ~) a nu auzi bine. 3) pop. Organ de respirație la animalele acvatice; branhie. II. (în îmbinări ce denumesc plante): ~ea-babei ciupercă comestibilă de culoare galbenă-portocalie, cu margini văluroase, ridicate în sus; urechiușă. ~ea-iepurelui a) plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene, dispuse în umbele; urechelniță; b) plantă erbacee decorativă, cu frunze înguste, păroase, dințate pe margini, și cu flori roșii sau roz, dispuse în formă de ciorchine. ~ea-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze dințate, rotunjite la vârf, și flori galbene, dispuse în umbele unilaterale. ~ea-șoarecelui plantă erbacee decorativă, cu tulpina erectă, puțin ramificată, având frunze înguste, nezimțate, și flori mici, albastre, albe sau roșii. ~ea-porcului plantă erbacee decorativă semilemnoasă, cu tulpina erecta, ramificată, păroasă, având frunze alungite, zimțate și flori albăstrui-violete. [G.-D. urechii] /<lat. oricla

URECHE2 ~i f. 1) Gaură sau adâncitură de dimensiuni reduse (corespunzătoare cu volumul obiectului), făcută cu scopuri diferite în anumite obiecte. ~ea acului. 2) Obiect de care se poate apuca sau cu ajutorul căruia se poate fixa ceva. ~ea cizmei. [G.-D. urechii] /<lat. oricla

URECHIUȘĂ ~e f. Ciupercă comestibilă de culoare galbenă-portocalie, cu margini văluroase, ridicate în sus; urechea-babei. /ureche + suf. ~ușă

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ureche s. f., art. urechea, g.-d. art. urechii; pl. urechi

urechiușă s. f., g.-d. art. urechiușei; pl. urechiușe

ureche s. f., art. urechea, g.-d. art. urechii; pl. urechi

urechiușă s. f., g.-d. art. urechiușei; pl. urechiușe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URECHE s. v. branhie, măsea, opercul.

URECHE s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. gaură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.

URECHIUȘĂ s. (BOT.; Peziza aurantia) urechea-babei, (reg.) babă.

URECHIUȘĂ s. v. burete-galben, urechelniță.

Intrare: peziza
termen biologic (I2)
  • peziza
aurantia termen biologic
termen biologic (I2)
  • aurantia