21 de definiții pentru perfecțiune perfecție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-.Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

perfecțiune sf [At: IORGOVICI, O. 39/8 / V: ~ecție sf / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: lat perfectio, -onis, ger Perfektion, fr perfection] 1-3 Însușire sau caracter de a fi perfect2 (1-3). 4-6 Stare a ceea ce este perfect2 (1-3). 7 Desăvârșire. 8 (Îlav) La (sau, înv, în) ~ Desăvârșit. 9 (Ccr) Obiect sau ființă perfectă. 10 (Rar; lpl) Calități fizice sau morale deosebite.

PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [Pr.: -ți-u-,Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

PERFECȚIÚNE s. f. (Și în forma perfecție) Însușirea de a fi perfect; desăvîrșire. Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Loc. adv. La (învechit în) perfecție = în mod desăvîrșit, perfect, foarte bine. A cunoaște o meserie la perfecție.Un om veni; un om care-și știa în perfecție limba sa; un om ce era totodată poet, jurnalist, literator. El se numea Eliad. NEGRUZZI, S. I 338. – Variantă: perfécție s. f.

PERFECȚIÚNE s.f. Caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. [Pron. -ți-u-, var. perfecție s.f. / cf. fr. perfection, lat. perfectio].

PERFECȚIÚNE PERFÉCȚIE/ s. f. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. ♦ (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur. (< lat. perfectio, fr. perfection)

PERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter perfect. 2) Lucru sau ființă perfectă. [G.-D. perfecțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection

perfecți(un)e f. 1. caracterul celui ce e perfect în felul său; 2. calitate excelentă, fizică sau morală: a fi înzestrat cu toate perfecțiunile; 3. Jur. îndeplinire: obligațiunea e condițională, când perfecțiunea ei depinde de un eveniment viitor.

*perfecțiúne f. (lat. per-féctio, -ónis, d. per-fectus, perfect. V. a-fecțiune). Calitatea de a fi perfect, de a nu lăsa nimic de dorit din nicĭ un punct de vedere: perfecțiunea uneĭ arme, un om înzestrat cu toate perfecțiunile. Ameliorare din ce în ce, în cel maĭ mare grad: a duce un lucru la perfecțiune. La (saŭ în) perfecțiune, foarte bine (vorbind de o știință): a ști vioara la perfecțiune. – Și -écție.

PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.

PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.

PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.

perfecție sf vz perfecțiune

PERFÉCȚIE s.f. v. perfecțiune.

PERFÉCȚIE s. f. elem. perfecțiune.

PERFÉCȚIE f. v. PERFECȚIUNE. /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni

perfecțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni (și perfécție, în loc. adv. la ~)

!perfécție (la ~) (-ți-e) loc. adv.

perfécție v. perfecțiune


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERFECȚIÚNE s. 1. v. sublim. 2. desăvârșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvârșire. (~ unei creații artistice.) 3. v. desăvârșire.

PERFECȚIUNE s. 1. desăvîrșire, sublim. (~ este o categorie estetică.) 2. desăvîrșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvîrșire. (~ unei creații artistice.) 3. desăvîrșire, puritate. (~ liniilor ei.)

Perfecțiune ≠ imperfecțiune

Intrare: perfecțiune
perfecțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfecțiune
  • perfecțiunea
plural
  • perfecțiuni
  • perfecțiunile
genitiv-dativ singular
  • perfecțiuni
  • perfecțiunii
plural
  • perfecțiuni
  • perfecțiunilor
vocativ singular
plural
perfecție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfecție
  • perfecția
plural
  • perfecții
  • perfecțiile
genitiv-dativ singular
  • perfecții
  • perfecției
plural
  • perfecții
  • perfecțiilor
vocativ singular
plural