PENSULAȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

pensulație sf [At: DM / Pl: ~ii / E: pensula + -ție] 1 Pensulare (1). 2 (Pex) Mod specific în care aplică culoarea un pictor Si: pensulă (3).

PENSULAȚIE, pensulații, s. f. (Rar) Pensulare. – Pensula + suf. -ție.

PENSULAȚIE, pensulații, s. f. Pensulare.

PENSULAȚIE s.f. 1. Pensulare; (p. ext.) trăsătură de penel, specifică unui pictor. 2. (Med.) Badijonare (cu o pensulă). [Gen. -iei. / < pensula].

PENSULAȚIE s. f. pensulare. (< pensula + -ție)

pensulație (desp. -ți-e) s. f., art. pensulația (desp. -ți-a), g.-d. art. pensulației; pl. pensulații, art. pensulațiile (desp. -ți-i-)

pensulație (-ți-e) s. f., art. pensulația (-ți-a), g.-d. art. pensulației; pl. pensulații, art. pensulațiile (-ți-i-)

pensulație s. f. (sil. -ți-e), art. pensulația (sil. -ți-a), g.-d. art. pensulației; pl. pensulații, art. pensulațiile (sil. -ți-i-)

PENSULAȚIE s. v. badijonare.

PENSULÁȚIE (< pensulă) s. f. Badijonare cu un dezinfectant. ♦ Întindere cu pensula a unui strat de vopsea, de lac pe o anumită suprafață. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. P. poate fi evidentă, nervoasă sau reținută, molatică sau aproape invizibilă, depinzând de natura materialului din care e făcută pensula, dar în special de temperamentul artistic și stilul creatorului.