PARTITĂ s.f. (Muz.) Veche denumire dată suitei. [< it. partita].

PARTITĂ s. f. (muz.) veche denumire desemnând o piesă pentru clavecin, o suită de dansuri, o serie de variațiuni etc. (< it. partita)

partită (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. partitei; pl. partite

partită (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. partitei; pl. partite

partită (muz.) s. f., pl. partite

partită (< it. partita, de la partire „a împărți”), termen întrebuințat cu diferite sensuri în special de italieni și germani, de la sfârșitul sec. 16 până în sec. 18: 1. Echiv. cu partidă (2). 2. De la sfârșitul sec. 16 până la începutul sec. 18, una dintre denumirile pentru părțile izolate ale unei serii de variațiuni (2). ♦ Cele mai timpurii întrebuințări ale termenului se întâlnesc fie în descrierea dansurilor* (partite et passaggi di Gagliarda, la Pr. Lutij, 1589), fie la muzica instr. (Partite strumentali de Gesualdo, către 1590). 3. Începând din sec. 17, termenul a fost întrebuințat ca titlu pentru piese instr. (Froberger, 1695; diverse [...] Partite di Tocatte, Canzone, Ricercate, Alemande, Corrante, Sarabande e Gigue) sau pentru o înlănțuire de dansuri instr. În sensul suitei* (piesele pentru vl. solo de J.S. Bach, constând din trei sonate* da chiesa și trei p.). 4. Sin. cu piesă, în general (6 Parthien pt. clavecin de Muffat).

PARTITĂ s. (MUZ.) suită.

PARTITĂ s. (MUZ.) suită.