parașutare sf [At: SCÎNTEIA, 1953, nr. 2807 / Pl: ~tări / E: parașuta] 1 Lansare din avion cu parașuta. 2 (Fig; fam) Alungare cu brutalitate de undeva. 3 (Fig; fam) Apariție neașteptată.

PARAȘUTARE, parașutări, s. f. Lansare din avion cu parașuta.

PARAȘUTARE s.f. Acțiunea de a (se) parașuta și rezultatul ei; aruncare, lansare din avion cu parașuta. ◊ Parașutarea avionului = fază în evoluția unui avion care aterizează, caracterizată prin „înfundarea” acestuia de la înălțimea de filare. [< parașuta].

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

PARAȘUTARE a) termen utilizat în domeniul militar desemnând acțiunea de lansare cu parașuta (de desant sau de materiale); b) manevră a aeronavei în faza de aterizare, caracterizată prin înfundarea (v.) acesteia de la înălțimea de filare (apropiere).

DIRECȚIA DE LANSARE / PARAȘUTARE, traiectul optim pe care se înscrie o aeronavă în vederea lansării parașutiștilor sau a materialelor pentru atingerea zonei de aterizare propuse.