păríng și paríng m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. panicum, it. panico). Est. Un fel de meĭ care constitue un excelent nutreț cu frunzele cam late și cu florile paniculate ca spicu și încovoĭate în jos, numit și bursoacă, costreĭ, dughie, mohor și meĭ păsăresc (setária itálica saŭ panicum itálicum). – Și părinc (Trans. Bc.), parinc (Trans.), părîng (Munt. CL. 1910, 316), pering (Cov.), perunc (Bc.), perung (Mold. sud). Vechĭ și păninc.

pănínc, V. păring.

PĂRING s.m. (Mold., Ban.) Mei. A: Au scos de pogonul de păpușoiu și de părincu ce-l făce oameni cu sapeli pen curături să nu moară de foame. NECULCE. ◊ Fig. [Istoricul] cînd culeage istoria ... trebuie să pomenească și să dovedească de unde au cules acealea, ce el samănă, ... că aceasta nefăcînd, nu grîu, nu săcară, nu o altă sămînță adevărată, ce zizanie și păring din sine născut și plodit va sămăna. CANTEMIR., HR. C: Penink. Panicum. AC, 359. // B: Păinichiu. ST. LEX., 296. Variante: păinichiu (ST. LEX., 296), păninc (AC, 359), părinc (CANTEMIR, HR.). Etimologie: lat. panicum. Cf. m ă l a i (1).

PĂNINC s. n. v. păring.