9 definiții pentru pădurice


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

pădurice sf [At: GOLESCU, Î. 52 / Pl: ~ci / E: pădure + -ice] 1-6 (Șhp) Pădure (1-3) (mică) Si: (rar) pădurică (1-6), păduriște (1-6), păduriță (1-6). 7 (Pan) Porțiune neîngrijită de teren, unde plantele cresc în voie, din abundență. 8 (Fig; udp „de”) Mulțime.

PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Pădure de mică întindere, cu copaci puțini sau tineri. O pădurice plină de muguri tineri se revărsa pe laturile drumului și suia și ea, cu drumul, la deal. SADOVEANU, O. IV 384. Moș Șărban, simțind că boii îs cam osteniți, hotărî să se oprească o noapte întreagă în colțul unei pădurici. BUJOR, S. 136. Pădurice, deasă ești, Mindra mea, departe ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. ◊ Fig. A intrat în atelierul cu mese lungi pe cîteva rînduri și cu mașini pe margini, cu o pădurice de capete de femei și băieți. PAS, Z. I 292.

pădurice f. pădure cu arbori mici.

păduríce f. (d. pădure). Pădure mică (de mică întindere). V. vlăstăriș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂDURÍCE s. (SILV.) (pop.) păduriță, (reg.) mărunțuș. (O ~ de ulmi.)

PĂDURICE s. (SILV.) (pop.) păduriță, (reg.) mărunțuș. (O ~ de ulmi.)

Intrare: pădurice
pădurice substantiv feminin
substantiv feminin (F122)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pădurice
  • păduricea
plural
  • pădurici
  • păduricile
genitiv-dativ singular
  • pădurici
  • păduricii
plural
  • pădurici
  • păduricilor
vocativ singular
plural