8 definiții pentru pântecuț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÂNTECÚȚ, păntecuțe, s. n. (Rar) Pântecel. – Pântec + suf. -uț.

pântecuț sn [At: ALRM I/II, h 314 / Pl: ~e / E: pântec + -uț] 1-6 (Reg; șhp) Pântecel (1-6).

PÂNTECÚȚ, pântecuțe, s. n. Pântecel. – Pântec + suf. -uț.

PÎNTECÚȚ, pîntecuțe, s. n. Pîntecel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pântecúț (rar) s. n., pl. pântecúțe

pântecúț s. n., pl. pântecúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÂNTECÚȚ s. v. pântecel.

PÎNTECUȚ s. (ANAT.) burtică, burticică, pîntecel.

Intrare: pântecuț
pântecuț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pântecuț
  • pântecuțul
  • pântecuțu‑
plural
  • pântecuțe
  • pântecuțele
genitiv-dativ singular
  • pântecuț
  • pântecuțului
plural
  • pântecuțe
  • pântecuțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)