OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

oțetit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: ~ețit / Pl: ~iți, ~e / E: oțeti] 1 (D. vinuri, alimente) Transformat în oțet (1) Si: acrit. 2 (Fig) Iritat. 3 (Fig) Neprietenos.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Și în forma oțețit; despre vinuri) Prefăcut, transformat (sau pe cale de a se transforma) în oțet; înăcrit; acru. (Cu pronunțare regională) L-a găsit în crîșmă, bînd vin oțățit. POPA, V. 259. 2. Fig. Supărat, mînios, iritat, neprietenos. Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. – Variantă: (regional) oțețit, -ă adj.

oțețit, ~ă a vz oțetit

OȚEȚIT, -Ă adj. v. oțetit.

OȚETIT adj. v. acrit.

OȚETIT adj. acrit, acru, înăcrit, (înv. și reg.) oțetos. (Vin ~.)