osana [At: CORESI, EV. 104 / A și: (1) osana / E: slv осанна] 1 i (Rel) Cuvânt folosit ca exclamație de bucurie și de slăvire Si: laudă!, mărire!, slavă! 2 sf (Lpl) Cuvânt de laudă, de preamărire Si: aclamație, elogiu, ovație.

OSANA, osanale, s. f. (La pl., uneori ironic) Cuvinte de laudă, de slăvire, de preamărire; aclamații, ovații. Primit cu osanale și izgonit cu pietre. LESNEA, C. D. 42. Veșnic... te-or cînta poeții, Lăudînd în osanale mincinoasa ta splendoare. TOPÎRCEANU, P. O. 128. ◊ (La sg., cu valoare de interjecție, mai ales în imnurile religioase) Osana! slavă! sfînt ești! sfînt! VĂCĂRESCU, P. 115. – Accentuat și: osana.

OSANA¹ interj. înv. (se folosește ca exclamație în imnurile religioase) Laudă! Mărire! Slavă! [Acc. și osana] /<sl. ossana

osaná interj. (ngr. și vgr. osanná, d. ebr. hôši’a-na, „salvează[-ne] acum”, refrenu unuĭ imn religios la Jidanĭ: lat. hosanna, vsl. osánna). Strigăt de aclamațiune la vechiĭ Jidanĭ: Osana! Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnuluĭ! S. f. Strigăt de aclamațiune, de bucurie: l-aŭ primit cu osanale.

!osana (cuv. ebr.) interj.

!osana/osana interj.

osana/osana interj.

OSANA interj. (BIS.) laudă!, mărire!, slavă!

OSANA interj. mărire!, slavă!