ord¹ sn [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~uri / E: ns cf lat ordo, ger Horde] (Trs; asr) Rând.

ORD s. v. rând, șir, șirag.

ord s. v. RÎND. ȘIR. ȘIRAG.

ord, orduri, s.n. (înv.) Ordin (bisericesc) de cavaleri-călugări: „…în anul 1211, de abia 12 ani după înființarea ordului (teuton) au primit de la regale Andrea II țeara Bărsei, de a o apăra în contra cumanilor” (Mihaly, 1900: 6; dipl. 2). – Cf. ordin (MDA).