ONTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

ontic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ontique] (Liv) Care ține de domeniul existenței Si: ontologie.

ONTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

ONTIC, -Ă adj. Referitor la existență, la realitatea obiectivă; existent independent de om. [< fr. ontique, cf. gr. on – ființă].

ONTIC, -Ă adj. (fil.) referitor la existență, la realitatea obiectivă. (< fr. ontique)

ONTIC ~că (~ci, ~ce) v. ONTOLOGIC. /<fr. ontique

ontic adj. m., pl. ontici; f. ontică, pl. ontice

ontic adj. m., pl. ontici; f. ontică, pl. ontice

ontic adj. m., pl. ontici; f. sg. ontică, pl. ontice

ÓNTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. on, ontos „ființă, existență”) adj. (FILOZ.) 1. Care ține de domeniul concretului, al ființării (în sens mai puțin riguros); ontologic (2). 2. (La Heidegger, în opoziție cu ontologic) Care se referă la „existențe” (la lucrurile existente, concrete), nu la „existența ca atare” sau „la sensul existenței”.

ONTIC adj. v. ontologic.

ontic adj. v. ONTOLOGIC.