OMORÂTOR, -OARE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor.

omorâtor, ~oare [At: AR (1829) 11¹/9 / V: (înv) ~iu^[1], ~ritoriu / Pl: ~i, ~oare / E: omorî + -tor] (Înv) 1 a Care omoară Si: ucigător. 2 a (Fig) Care provoacă dureri fizice sau morale Si: chinuitor. 3 smf Asasin. 4 sm (Înv; îls) De sine ~ Sinucigaș. corectat(ă)

OMORÂTOR, -OARE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor.

omorâtoriu^[1], ~oare smf, a vz omorâtor

OMORÎTOR l. adj. verb. OMORÎ. Care omoară. II. sm. Cel ce omoară sau a omorît pe cineva, ucigător, ucigaș.

OMORÎTOR, -OARE, omorîtori, -oare,. adj, Care omoară, ucigător. Nu vă lăsați a vă încredința că poezia nu este alt decît a spune frunză verde, că politica este un venin omorîtor. BOLLIAC, O. 64. M-am lepădat de tot gustul armelor omorîtoare. CONACHI, P. 104. Fig. Pesimismul e sentimentul cel mai omorîtor pentru omenire. IONESCU-RION, C. 87. ♦ (Substantivat, rar) Ucigaș, asasin, criminal. Ș-acum, adio, pleacă, Te du omorîtoare, îți las a ta viață, trăiește de-i putea! MACEDONSKI, O. I 250. Adunarea îl osîndi la moarte ca pe un omorîtor. BĂLCESCU, O. I 103.

omorîtor a. și m. care omoară.

omorîtór, -oáre adj. Care omoară: o arșiță omorîtoare. Subst. Ucigaș. V. asasin.

omorâtor (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtori; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoare

omorâtor (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtori; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoare

omorâtor adj. m., s. m., pl. omorâtori; f. sg. și pl. omorâtoare

OMORÂTOR s., adj. 1. s., adj. v. criminal. 2. adj. v. ucigaș. 3. adj. distrugător, nimicitor, ucigător. (Substanță ~oare.)

OMORÎTOR s., adj. 1. s., adj. asasin, criminal, ucigaș, (livr.) homicid, (rar) omucigaș, ucigător, (înv.) criminalist, omucid, războinic, șugubăț. (A fost prins ~.) 2. adj. ucigaș, ucigător, (înv.) pierzător. (Armă ~.) 3. adj. distrugător, nimicitor, ucigător. (Substanță ~.)

OMORÎTOR, -OARE adj., s. m. și f. 1. adj. Care omoară; ucigător. cf. lb. La început epizotia, asemenea ca toate epidemiile, era foarte omorîtoare. ar (1829), 11¹9. M-am lepădat de tot gustul armelor omoritoare. conachi, p. 104, cf. polizu. Pădurile ei... n-au umbre-omorîtoare. bolliac, o. 134, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Chinul setei poate fi omorîtor. ralea, s. t. 1, 138,cf. alr ii 3 597/676. ♦ Fig. Care provoacă dureri fizice sau morale; chinuitor. Mielușorul ce foamea omorîtoare Ți-l gătește-n astă seară spre cumplită săturare, De-ar fi avut a ta minte..., Ar fi așteptat în pace sîngeroasa sa jertfire? conachi, p. 262. Fugiți, zadarnici zile, ce griji omorîtoare Pe tînăra mea vîrstă curînd ați adunat, alexandrescu, o. i, 252. Auzind pe fiul său pronunțînd aceste omorîtoare cuvinte, își pierdu mințile. filimon, o. i, 257. Pesimismul e sentimentul cel mai omorîtor pentru omenire, ionescu-rion, c. 87. Din cînd în cînd, cu o regularitate omorîtoare, paginatorul vine de te somează să-i dai materie. petică, o. 302. 2. s. m. și f. Ucigaș, asasin. Celui ce-au omorît pre omorîtoriul lui Ii[su]s. mineiul (1776), 1^r2/16, cf. lb, polizu. Soție trădătoare, ...te du, omorîtoare, îți las a ta viață, trăiește de-i putea! macedonski, o. i, 250, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Și noi, omorîtorii, stam palizi și tăcuți, petică, o. 73. Motivul asasinatului n-a fost... ura sa sau vreo altă neînțelegere ce ar fi existat între omorîtor și omorît. ardeleanu, u. d. 58, cf. alr ii 3 597/876. ◊ (Învechit) De sine omorîtor = sinucigaș. Să nu se facă de sine omorîtor. pann, e. ii, 46/17. – PI.: omorîtori, -oare. – Și: (învechit) omorîtoriu, -oare, omoritoriu, -oare (lb) adj., s. m. și f. – Omorî + suf. -tor.