4 definiții pentru olicăi olăcăi olecăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

olicăi v vz olecăi

OLICĂÍ, olicăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se văita, a se văicări, a se tîngui. Cînd tragi sorocoveții la musteață, de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. – Variante: olăcăí (ȘEZ. XIII 1), olecăí (MAT. FOLK. 551) vb. IV.

olicăì v. Mold. a se văita; nu te mai olicăi atâta! CR. [Cf. bulg. OLELEČA (serb. LELEKATI), a se tângui].

Intrare: olicăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • olicăi
  • olicăire
  • olicăit
  • olicăitu‑
  • olicăind
  • olicăindu‑
singular plural
  • olicăiește
  • olicăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • olicăiesc
(să)
  • olicăiesc
  • olicăiam
  • olicăii
  • olicăisem
a II-a (tu)
  • olicăiești
(să)
  • olicăiești
  • olicăiai
  • olicăiși
  • olicăiseși
a III-a (el, ea)
  • olicăiește
(să)
  • olicăiască
  • olicăia
  • olicăi
  • olicăise
plural I (noi)
  • olicăim
(să)
  • olicăim
  • olicăiam
  • olicăirăm
  • olicăiserăm
  • olicăisem
a II-a (voi)
  • olicăiți
(să)
  • olicăiți
  • olicăiați
  • olicăirăți
  • olicăiserăți
  • olicăiseți
a III-a (ei, ele)
  • olicăiesc
(să)
  • olicăiască
  • olicăiau
  • olicăi
  • olicăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • olăcăi
  • olăcăire
  • olăcăit
  • olăcăitu‑
  • olăcăind
  • olăcăindu‑
singular plural
  • olăcăiește
  • olăcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • olăcăiesc
(să)
  • olăcăiesc
  • olăcăiam
  • olăcăii
  • olăcăisem
a II-a (tu)
  • olăcăiești
(să)
  • olăcăiești
  • olăcăiai
  • olăcăiși
  • olăcăiseși
a III-a (el, ea)
  • olăcăiește
(să)
  • olăcăiască
  • olăcăia
  • olăcăi
  • olăcăise
plural I (noi)
  • olăcăim
(să)
  • olăcăim
  • olăcăiam
  • olăcăirăm
  • olăcăiserăm
  • olăcăisem
a II-a (voi)
  • olăcăiți
(să)
  • olăcăiți
  • olăcăiați
  • olăcăirăți
  • olăcăiserăți
  • olăcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • olăcăiesc
(să)
  • olăcăiască
  • olăcăiau
  • olăcăi
  • olăcăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • olecăi
  • olecăire
  • olecăit
  • olecăitu‑
  • olecăind
  • olecăindu‑
singular plural
  • olecăiește
  • olecăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • olecăiesc
(să)
  • olecăiesc
  • olecăiam
  • olecăii
  • olecăisem
a II-a (tu)
  • olecăiești
(să)
  • olecăiești
  • olecăiai
  • olecăiși
  • olecăiseși
a III-a (el, ea)
  • olecăiește
(să)
  • olecăiască
  • olecăia
  • olecăi
  • olecăise
plural I (noi)
  • olecăim
(să)
  • olecăim
  • olecăiam
  • olecăirăm
  • olecăiserăm
  • olecăisem
a II-a (voi)
  • olecăiți
(să)
  • olecăiți
  • olecăiați
  • olecăirăți
  • olecăiserăți
  • olecăiseți
a III-a (ei, ele)
  • olecăiesc
(să)
  • olecăiască
  • olecăiau
  • olecăi
  • olecăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

olicăi olăcăi olecăi

etimologie: