ógnă, V. ocnă.

OCNĂ (pl. -ne) sf. 1 ⚒ Mină (în spec. de sare), salină: ne coborîrăm în ~, care e de o adîncime ca de 30 stînjini (ALX.) ¶ 2 ⚒ ~ părăsită, mină unde nu se mai lucrează, lăsată în părăsire și care servea odinioară ca închisoare pentru făcătorii de rele de cea mai josnică speță: l-ar fi aruncat în ocna părăsită pe toată viața (FIL.) ¶ 3 Locul unde se închid răufăcătorii osîndiți la munca silnică, mai adesea pe lîngă salină, unde sînt siliți toată ziua să taie sare din mină: carele va ținea drumurile și căile oamenilor, de va fura... pe acela să-l arunce în ~, acolo să se pedepsească (PRV.-MB.) ¶ 4 Olten. Băn. 💒 Gura podului [ung. o k n a < vsl. okno].

ócnă f., pl. e (vsl. okno, pl. okna, fereastră, d. oko, ochĭ; sîrb. okno, geam, mină; pol. okno, fereastră, deschizătură, okna pl., galerie, puț de mină, okna solne, mine de sare; ung. akna, salină; mgr. ókna, vrană, ngr. ókna, salină. V. ochĭ. – Româniĭ aŭ luat acest cuvînt d. Ungurĭ maĭ de grabă de cît d. Slavĭ). Salină, mină din care se scoate sare. Salină care servește și ca penitenciar pentru criminalĭ: condamnat la ocnă. Adv. Sărat ocnă, sărat slatină (morugă), foarte sărat. – Pin vest și ognă și umnă (ca tocma, togma, tomna). V. baĭe.