OGLINDI, oglindesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) reflecta, a (se) proiecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă. ♦ Refl. (Despre oameni) A se privi în oglindă; a se admira (privindu-se în oglindă). ♦ Refl. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni etc.) A apărea ca un reflex al anumitor împrejurări; a se răsfrânge. ♦ Tranz. A înfățișa, a reprezenta. [Var.: (înv. și reg.) oglinda vb. I.] – Din sl. oglendati.

OGLINDI (-desc), ‼OGLINDA (-ind) I. vb. tr. A reflecta în oglindă sau ca într’o oglindă: năzuința de a oglindi în tine o cît mai mare parte a lumii în care trăești (BR.-VN.); Cele maluri Ce oglindă fruntea lor În poeticele valuri A frumosului Bosfor (ALECS.). II. vb. refl. A se uita într’o oglindă, a-și vedea imaginea în oglindă sau ca într’o oglindă: se opreau în stradă, se măsurau, oglindindu-se în vitrine (VLAH.); luna răsărise dintre munți și se oglindea într’un lac mare și limpede (EMIN.); Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mîndrie Cetatea Neamțului (CRG.); Toată ziua se oglindă Și gunoiu-i pînă’n grindă (IK.-BRS.) [vsl. oględati].

OGLINDI, oglindesc, vb. IV. Refl. 1. A se reflecta pe o suprafață lucie sau într-o oglindă; (mai rar, despre persoane) a se privi în oglindă. Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare... în care se oglindește.. Cetatea Neamțului. CREANGĂ, A. 117. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri. EMINESCU, O. I 152. Fața palidă-și spăla, Păr de aur pieptăna, Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ Tranz. (Complementul indică elementul reflectat) Rîul sclipea lin într-o bidboană, în care dintr-o dată și-a oglindit globul luna în scădere. SADOVEANU, N. P. 25. Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale? Să văd cum oglindești tot alte flori Plecate peste zîmbetele tale? CERNA, P. 95. 2. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni) A se răs- frînge în..., a fi înfățișate de..., a se arăta prin..., a-și găsi ecoul, a se reflecta. În folclor se oglindește felul de viață și munca omului, cîteodată din cele mai vechi începuturi. BENIUC, P. 9. Încă de la începutul veacului al XIX-lea, atitudinea critică față de realitatea rusă se oglindește în operele scriitorilor. SADOVEANU, E. 209. ♦ Tranz. A înfățișa, a prezenta. Arta oglindește într-un fel ori în altul viața unei epoci. GHEREA, ST. CR. II 118. [Eminescu] oglindește atît de bine viața proletară, încît poezia lui pare scrisă de un copil de geniu al acestei clase. IONESCU-RION, C. 88. – Variantă: (învechit și popular) oglinda, oglindez (ALECSANDRI, P. II 39) și oglind (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441), vb. I.