OCÂRMUITOR, -OARE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor.

ocârmuitor, ~oare [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/26 / V: (înv) ~iu, otc~, otcârmuitoriu / Pl: ~i, ~oare / E: ocârmui + -tor] (Înv) 1-2 smf, a (Persoană) care conduce un stat, o instituție, o armată etc. Si: cârmuitor. 3 smf (Pex) Cârmaci al unei corăbii.

OCÂRMUITOR, -OARE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc., cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor.

ocârmuitor m. od. ispravnic.

ocârmuitoriu, ~oare smf vz ocârmuitor

otcârmuitor, ~oare smf vz ocârmuitor

otcârmuitoriu, ~oare smf vz ocârmuitor

CÎRMUITOR, OCÎRMUITOR sm. 1 Cel ce cîrmuește, conduce, administrează, guvernează ¶ 2 Guvernator ¶ 3 ‡ Administrator (de județ).

ocîrmuitór m. Rar azĭ. Guvernator. Odinioară ispravnic.

ocârmuitor (înv.) (desp. -mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoare

ocârmuitor (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoare

ocârmuitor adj. m., s. m. (sil. -mu-i-), pl. ocârmuitori; f. sg. și pl. ocârmuitoare

OCÂRMUITOR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

ocîrmuitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

OCÎRMUITOR, -OARE adj., s. m. și f. (Învechit) 1. adj., (Adesea substantivat) (Persoană) care conduce un stat, o instituție, o armată, o gospodărie etc.; cîrmuitor. Agiutorindu-l Ioan Huniad..., otcîrmuitoriul ț[ă]răi ungurești, au venit Pătru Vod[ă] cu oaste (cca 1650-1675). gcr i, 190/26. Te-ai arătat la primejdiile vremii, ales otcîrmuitor. biblia (1688), [prefață] 7/47. Să arată viața cea ocîrmuitoare întru ale stăpîniei. n. costin, ap. gcr ii, 8/32. [Pecenegii] după domnii și otcîrmuitorii lor, fietecarile și deosăbit nume are. cantemir, hr. 364. Cunoscîndu-l cu toții de bun și ocîrmuitor comandir (a. 1791). bul. com. ist. ii, 235. Așa au cuprins Mihaiu Vodă toată Moldova... și i-au dat ocîrmuitoriu pre fiiul său. șincai, hr. ii, 279/14. Numai bărbații să fac boieri, judecători și ocîrmuitori obștești. caragea, l. 1/14. Un norod... Mult falnic că în Grecia era ocîrmuitoriu. beldiman, e. 2/7. O! ce nemărginită facere de bine săvîrșesc acei otcîrmuitori ce au durere de inimă de pătimașele noroade. golescu, i. 103. cf. clemens. Stolnicu Costache Burchi, otcîrmuitorul județului Prahovii (a. 1832). doc. ec. 513, cf. negruzzi, s. i, 272. Se aflau la cina domnească cei mai mulți dintre nobilii măriei-sale, unii ocîrmuitori de ținuturi, alții împlinind anume slujbe la curte. sadoveanu, o. xii, 973. Merge la ocîrmuitorul de Prahova cu porunci pentru prinderea lui Bălcescu. camil petrescu, o. ii, 138. 2. s. m. și f. p. ext. Cîrmaci. Corăbiile... au început a se lovi laolaltă, ...ocîrmuitorii încă au lăsat cîrmele, și unele s-au înecat cu oameni cu tot. șincai, hr. i, 27/15. – PI.: ocîrmuitori, -oare. și: ocîrmuitoriu, -oare, otcîrmuitor, -oare, otcîrmuitoriu, -oare s. m. și f. – Ocîrmui + suf. -tor.