ocop sn [At: URECHE, ap. LET. I, 172 / V: (reg) ocup / Pl: ~uri / E: pn okop] 1 (Înv) Șanț de apărare Si: tranșee. 2 (Mol) Coviltir.

ocóp n., pl. urĭ (pol. okop, rus. okóp, sîrb. opkop, d. vsl. kopati, a săpa. V. copcă 2, copie 1, scopesc; căpăluĭesc). Vechĭ. Retranșament, tranșeĭe.

ocup sn vz ocop

ocop (-puri), s. n. – Tranșee. Pol. okop (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

OCOP s. v. șanț, tranșee.

ocop s. v. ȘANȚ. TRANȘEE.

OCOP s.n. (Mold.) Șanț de apărare, tranșee. Se cunosc ocupurile leșilor făcute de atunce. URECHE. Pre hotarul satului sînt ocupuri făcute de Ieși. URECHE. Au intrat în ocop ș-au scos pe turci. PSEUDO-COSTIN, 15^r. Numai ce s-audzie tunurile dînd din ocup. NECULCE. Variante: ocup (URECHE; NECULCE). Etimologie: pol. okop. Cf. h i n d i c h i u.

OCUP s.n. v. ocop.

OCOP s. n. 1. (Învechit) Șanț de apărare; tranșee. Multă vărsare de sînge s-au făcut atunce în oastea leșească, la sat la Lențești, unde se cunosc ocupurile leșilor făcute de atunce, și pînă astăzi. ureche, let². i, 172. Pre hotarul satului sînt ocupuri făcute de Ieși, precum arată semnele și pînă astăzi. simion dasc., let. 79, cf. m. costin, ap. gîdei. Dîndu leșii războiu au intrat în ocop ș-au scos pe turci tăindu-i. n. costin, let. ii, 10/4. Numai ce s-audzie tunurili dînd din ocup. neculce, l. 138. 2. (Prin nordul Mold.) Coviltir, lexic reg, 105. – PI.: ocopuri. – Și: ocup s. n. – Din pol. okop.