ocă¹ sf [At: PALIA (1581) / V: (înv) ucă / Pl: ? / E: mg oka] 1 (Înv) Cauză. 2 (Reg) Vină.

ucă sf vz ocă¹

OCA (pl. -cale), †Mold. Trans. OCĂ (pl. -ci, ‡-ce), Băn. OCĂ (pl. oche) sf. 1 Veche măsură de greutate (= 400 dramuri – 1 kgr., 272) și de capacitate (= a zecea parte dintr’o vadră – 1 litru, 520, în Muntenia; 1 l., 288, în Moldova); pl. ocale se întrebuințează numai cînd e vorba de înseși măsurile sau greutățile cu care se măsoară sau se cîntărește; altminteri se întrebuințează la pl. oca: cinci ocale însemnează cinci măsuri sau greutăți de cîte o oca; dar se va zice: cinci oca de făină, de vin, etc.; a vinde cu ocaua; zece bani ocaua de vin; ocaua lui Cuza; cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier (ISP.); aveam acum, la începutul postului... cîteva ocă de pește sărat (CRG.); cîte trei patru oci de canură torceam pe zi (CRG.); bețivului și dracu-i iese cu oca’nainte (ALECS.); scorpia... îi dede buzduganul său cel de 99 de oche de fier (CAT.); 👉 DARA ¶ 2 ~ mică, măsură falsă (mai mică decît cea reglementară), cîntar fals: pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi tintuia d’o ureche în mijlocul tîrgului (I.-GH.); de aci, Ⓕ a prinde cu ocaua (Mold. cu oca) mică, a prinde asupra faptului, a prinde cu mîna’n sac: de cînd îi pasc eu, că doar i-oiu prinde cu oca mică și să-i trintesc la dubă (ALECS.) [tc. o k à].

OCĂ¹ s.f. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Cauză, motiv, pricină. Pentru ce ocă-i scrisă această carte? NT 1648, 250^r. Afla-vei și cuvinte, pentru că românii nu grăim toți într-un chip, cum iaste oca – pricina acu adeverință. SA, 4^v. Cu oce (pricine) și cui pilde să să întărească. CS, 88^v. Dirept aceaea ocă să luom aminte cum au bintătuit Dumnăzău jidovii. C 1692, 518^v. Okĕ. Causa. AC, 357. Arată-mi oca aceștiia. PP, 64^v. Spune oca pren ce să nu facă. CAT. B, 24; cf. SA, 11^r, 13^v; CS, 68^v; PP, 40^r, 124^v, 142^r, 142^v, 144^r; AGYAGFALVI, apud TEW; FOGARASI, apud TEW; CAT. CALV., apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; SA, apud TEW; CAT. B, 33, 37. 2. (Mold.) Vină,. Nevinovată. Fără de prihană, fără ocă, fără maculă, nemăculată. DM, 155^r. Etimologie: magh. oka.

OCĂ¹ s. f. 1. (Învechit) Cauză, motiv, pricină. Cînd amu era auzit oca venitului lui Iacov. palia (1581), ap. dhlr ii, 541. Despre despărțenie cu ucă dreaptă. ap. mÎndrescu, ung. 94. Afla-vei și cuvinte pentru că rumânii nu grăim toț într-un chip, cum iaste: oca, pricina au adeverința (a. 1683). gcr i, 270/31, cf. 272/19, ANON. CAR., KLEIN, D. 148. 2. (Regional) Vină. com. din oravița. Nu i-am putut afla nici o ocă. ib. – PI.:? – Și: (învechit) ucă s. f. – Din magh. oka (formă a lui ok cu sufix posesiv).

OCĂ² s. f. v. oca.