obsesiv [At: PERPESSICIUS, M. III, 115 / Pl: ~i, ~e / E: obsesie] 1-2 a, av Obsedant (1-2). 3-4 a Care ține de obsesie (1-2)

*OBSESIV adj. Ce ține de obsesiune [fr.].

OBSESIV, -Ă adj. Referitor la obsesii, cu caracter de obsesie; obsesional. // adv. Obsedant. [Cf. fr. obsessif].

OBSESIV, -Ă adj. referitor la obsesie. ◊ (adv.) obsedant. (< fr. obsessif)

OBSESIV ~ă (~i, ~e) Care ține de obsesie. /Din obsesie

obsesiv adj. m., pl. obsesivi; f. obsesivă, pl. obsesive

obsesiv adj. m., pl. obsesivi; f. obsesivă, pl. obsesive

obsesiv adj. m., pl. obsesivi; f. sg. obsesivă, pl. obsesive

OBSESIV adj. (rar) obsesional. (Idee ~.)

OBSESIV, -Ă adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. Este de fapt... cazul unei psihoze de revendicare, cu caracterele ei: obsesiv și tiranic, bine definite. PERPESSICIUS, m. iii, 115. Asta îi crea astfel de preocupări și griji obsesive. PREDA, B. 392, cf. 139. Singurătatea, chemarea trecutului, au devenit obsesive în unele din poeziile sale. CONTEMP. 1958, nr. 608, 2/6. Scriitorii foarte interiorizați înclină spre motivația excesivă și deci spre repetarea obsesivă a acelorași cuvinte. L. ROM. 1959, nr. 3, 28. Gîndurile obsesive ale eroului, observațiile sale, trădează, mai de grabă, un om plictisit și blazat. V. ROM. aprilie 1961, 168. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie, obsedant. Contururile oribile ale societății stăpînite de ban urmăresc obsesiv pe eroii celor mai izbutite piese ale lui Anouilh. GL 1958, nr. 22, 7/1. Farmecul lui Cehov te învăluie obsesiv și te obligă să te adîncești în lectura textului dramatic. s ianuarie 1960, 24. – PI.: obsesivi, -e. – De la obsesie.