15 definiții pentru observator (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

observator2, ~oare [At: SIBINEANU, C. 16/28 / V: (înv) ~iu, os~ a / Pl: ~i, ~oare / E: fr observateur, lat observator, -oris] 1-2 smf, a (Persoană) care observă (7). 3-4 smf, a (Persoană) cu spirit de observație. 5 smf Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale, care participă, cu drepturi limitate, la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, la desfășurarea alegerilor etc. 6 sm Militar care execută observarea (9) inamicului. 7 a Scrutător. 8 a Perspicace. 9 a (Iuz; îs) Ordin ~ Mustrare scrisă adresată unui salariat.

OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, adj. Care observă; pătrunzător, perspicace. Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră «Liniștea». GHEREA, ST. CR. I 230. Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. GALACTION, O. I 115. (În forma observatoriu) Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatorul al poporului. RUSSO, S. 191. ♦ (Ieșit din uz) Ordin observator = sancțiune disciplinară constînd dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini. admonestare. ◊ (Substantivat, m.) Persoană care vede, supraveghează sau scrutează ceva; delegat al unui guvern la conferințe internaționale, cu misiunea de a informa guvernul său despre cele discutate. – Variantă: observatóriu, -ie adj.

OBSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător. 2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli etc. săvârșite. // s.m. și f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ Persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizație pentru a asista la lucrările unei conferințe sau ale unor organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

OBSERVATÓR2, -OÁRE I. adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

OBSERVATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care este însărcinată să observe, să supravegheze ceva. /<lat. observator, fr. observateure

observator m. 1. cel ce observă vr’o lege sau regulă: observator de regulamente; 2. cel ce s’aplică a observa natura, lumea, oamenii: e un observator profund. ║ a. care observă: spirit observator.

*observatór, -oáre adj. Care observă, care e atent la toate: om, spirit observator. Subst. Care observă fenomenele, evenimentele: mariĭ poețĭ îs observatorĭ profunzĭ aĭ naturiĭ. Supraveghetor pin fabricĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

observatór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. observatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. observatoáre

observatór (persoană) s. m., adj. m., pl. observatóri; f. sg. și pl. observatoáre, g.-d. sg. art. observatoárei


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OBSERVATOR NAVIGANT militar aflat la bordul unei aeronave pentru a executa misiunea de observare.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OBSERVATÓR2, -OÁRE (< fr., lat.) adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are misiunea de a observa, de a urmări ceva. 2. S. m. (Dr.) Reprezentare a unui stat sau a unei organizații internaționale la conferințe, ședințe, sesiuni etc. ale unui organ internațional, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite dar, uneori, cu dreptul de a participa la discuții.

Intrare: observator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • observator
  • observatorul
  • observatoru‑
plural
  • observatori
  • observatorii
genitiv-dativ singular
  • observator
  • observatorului
plural
  • observatori
  • observatorilor
vocativ singular
  • observatorule
plural
  • observatorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

observator, -oare (persoană) observatoare

  • 1. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Persoană cu spirit de observație.
      surse: DEX '09
    • 1.2. Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.3. Militar care execută observarea asupra inamicului.
      surse: DEX '09 DN

etimologie: