NĂZUIRE, năzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) năzui și rezultatul ei. – V. năzui.

năzuire sf [At: ODOBESCU, S. I., 114 / V: (reg) nez~, niz~ / Pl: ~ri / E: năzui] (Înv) 1 Apel la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 2 (Rar) Dorință puternică. 3 Aspirație deșartă. 4 Ambiție meschină. 5 Vanitate.

NĂZUIRE, năzuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năzui și rezultatul ei. – V. năzui.

NĂZUIRE, năzuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a năzui; năzuință, aspirație. Solul se întorsese cu bogate daruri și cu înalte năzuiri. ODOBESCU, S. I 114.

nezuire sf vz năzuire

nizuire sf vz năzuire

NĂZUINȚĂ (pl. -țe), NĂZUIRE sf. Gîndul, dorința de a dobîndi ceva, de a ajunge la ceva, aspirațiune: își cîștigă pîinea zilnică, făcînd parte dintr’o tabără sau dintr’alta, după cum îi povățuesc... năzuințele viitorului (BR.-VN.); trebue să renunț cu totul la așa falnice năzuiri (NEGR.) [năzui].

năzuire s. f., g.-d. art. năzuirii; pl. năzuiri

năzuire s. f., g.-d. art. năzuirii; pl. năzuiri

năzuire s. f., g.-d. art. năzuirii; pl. năzuiri

NĂZUIRE s. v. aspirație, dor, dorință, năzuința, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis.

năzuire s. v. ASPIRAȚIE. DOR. DORINȚĂ. NĂZUINȚĂ. POFTĂ. PORNIRE. RÎVNĂ. TENDINȚĂ. VIS.